Dacă vom căuta mai atent prin ungherele fiinţei noastre şi chiar mai des, am afla răspuns şi am înţelege definiţia infernului.
Care ar fi?
Chinurile „eului” exacerbat, a orgoliului rănit. Cine dintre noi, ar putea spune, că a scăpat de o astfel de stare?
Cioran a definit-o ca o „agresiune a omului contra lui însuşi; aşa încât, a te consacra istoriei înseamnă să te revolţi, să-l imiţi pe Satana”.
Întoarcerea în noi înşine înseamnă izgonirea „eului” nostru și aşezarea lui Dumnezeu, în casa inimii noastre, deschizând uşa la care stă mereu şi bate. Cioran ştia şi lucrul acesta, prea bine, de a putut scrie: „Misticii au de aceea dreptate să-l caute pe Dumnezeu în ei înşişi… fără ca pentru aceasta să se coboare la revoltă. Ei se avântă dincolo de veac…”.
Cioran era pe urmele lui Hristos!
Dar din când în când, călca pe alături, ca şi mulţi dintre noi, încâlcindu-ne în „sinele” nostru!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
