Oricât am încerca, nu vom putea fugi de om şi problematica existenţială, care fără voia noastră apare mai stăruitoare şi irezolvabilă.
Se ştie că sihaştrii au fugit de lume, dar fugind – unii dintre ei – cu lumea în sinele lor, omenescul creşte şi se bifurcă, devenind o obsesie, de zi cu zi.
Cioran a scris că: „Eliberarea de omenesc nu-i posibilă, fiindcă nu se gândeşte viu decât pe om”.
Aşa se explică puterea rugăciunilor făcute de celebrii sihaştri şi duhovnici. Legătura de taină cu omul – fratele nostru – oriunde ar fi în lumea aceasta, a dus pe Cioran la concluzia că: „De om nu se poate scăpa. Încotro ai lua-o, îţi iese în cale”, şi că: „nimeni şi nimic nu-i scapă acestui scăpătat al naturii”.
Cătrănit pe om, Cioran a stigmatizat fără cruţare această zidire a lui Dumnezeu.
Stigmatizată sau nu, Cioran a recunoscut în cele din urmă, cu întortocheata lui gândire, că omul: „El însuşi a ţinut calea divinităţii, Dumnezeu l-a făcut după chipul şi asemănarea Sa…”
Cred că aceasta, cu greu o mai înţelegea Cioran, deşi, o scria cu mânuţa lui!
Dar noi o înțelegem?!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
