Mai presus de fiecare, există Cineva, mai mare decât noi. Chiar dacă uneori ne obosim sau ne plictisim a recunoaşte aceasta. Lucrurile mai presus de noi rămân în matca lor absolută. Nu putem face nimic atunci când nu acceptăm datul absolut.
Plecarea genunchilor întru rugăciune personală, este o stare firească. Ne plecăm genunchii în faţa Absolutului şi încercăm rugă la Dumnezeul Iubirii. Uneori apar şi crizele de pustiire a sufletului şi nu ne mai putem ruga.
Cioran „găseşte” o cărăruie: „Când nu te mai poţi ruga, în loc de Dumnezeu zici Absolut…. Absolutul e un Dumnezeu în afara inimii”.
Nu ştiu cum, dar gândul mă duce la Marele Anonim al lui Blaga!
Încâlceala minţii ne duce pe drumuri înfundate!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
