În Silogismele amărăciunii, Cioran face o confesiune care ne pune, nu numai pe gânduri. Ca atunci când ai făcut mai multe pozne şi te mustră copios conştiinţa, încerci să mai dregi busuiocul.
El spune că a combătut fascinaţia sinuciderii. Se poate înţelege de aici că s-a jucat cu focul care fascinează, după cum simţim şi noi, de cele mai multe ori. Cine a citit din scrierile lui Cioran îşi poate da seama foarte bine.
S-ar părea că în conştiinţa sa lucrurile se aşezau într-o matcă sigură. Ce pot însemna rândurile ce urmează: „Stăruinţa pe care am pus-o în combaterea fascinaţiei sinuciderii, mi-ar fi ajuns cu prisosinţă, ca să-mi câştig mântuirea, ca să mă contopesc cu Dumnezeu?”
Dar cu cei care s-au sinucis, citindu-i cărțile?
Cioran vede acum pe viu, plata pentru ”munca” lui.
Atenție la scris!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
