Emil Cioran, atunci când privea din zarea lumii, vedea pe Dumnezeu prea îndepărtat de sine. Şi atunci avea gândul de a evada din Dumnezeul, în care era cuprins, de altfel.
Aşa s-ar vădi lucru mai lesne pentru cei care păcătuim, ascunzându-ne de ochii lumii şi chiar nici atunci.
Misticii, poate unii dintre ei, au dat de furcă lui Cioran şi l-au ”obsedat”, dacă astfel a scris: „Misticii aspiră nu să se surpe în Dumnezeu, ci să-L depăşească, – aceasta o gândea Cioran despre sine, ca atitudine – , întâlnită la toţi cei fulgeraţi şi copleşiţi de transă.”
Între a fi surpat în Dumnezeu şi a evada din Dumnezeu, erau stările între care pendula Cioran, legănat de insomnii!
Calinic Arhiepiscopul, Adevăratul Cioran, Editura Eikon, 2015.
