În fiecare an, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, oamenii din toată lumea citesc împreună cu voce tare și își împărtășesc poveștile, scopul principal fiind acela de a susține alfabetizarea ca un drept al omului care aparține tuturor.
Părintele slujitor Tudor Răzvan de la parohia Bascov, protoieria Pitești, a fost alături de tinerii din parohie, sărbătorind împreună ziua cititului.
Citirea cu voce tare are un rol foarte important în dezvoltarea copiilor. Copiii cărora li se citește zilnic vor avea un avans de aproape un an comparativ cu acei copii cărora nu li se citește cu voce tare în fiecare zi. Printre beneficiile cititului se numără dezvoltarea creativității, a empatiei și a gândirii critice. De asemenea, cei care citesc sunt capabili să comunice mai bine atât verbal, cât și în scris.