Skip to main content


Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuție majoră la formarea și promovarea culturii neamului românesc. Mihai Eminescu, cunoscând rolul Bisericii și al credinței creștine în dezvoltarea culturii și a limbii române ca veșmânt viu al învățăturilor de credință și al cultului liturgic, a numit Biserica Ortodoxă Română „maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbii și unitatea etnică a poporului”.



 

Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din comuna Bascov, a fost gazda unui eveniment cultural, dedicat prăznuirii Zilei Culturii Naționale. Părintele slujitor Răzvan Tudor de la parohia din localitate, împreună cu „Cercetașii României”, Școala Gimnazială  „Virgil Calotescu, și domnul avocat  Dan Muscurel, au prezentat un spectacol în care au recitat poezii ale poetului nepereche, Mihai Eminescu, și au vorbit despre importanța culturii în istoria Neamului Românesc.