Filosoful Socrate și ucenicul său, Platon, începătorii unei filosofii ancorate în văzduhul existenței Domnului Dumnezeu, și continuați de cele mai luminate minți: Fericitul Augustin, Decartes, Bossnet, Leibnitz, etc., sunt într-un glas pentru a mărturisi că începutul cunoașterii, ca și al existenței, își au ființa lor în Dumnezeu, ca în adevăratul lor Izvor…
Pentru cine se ia în serios, în frumusețea acestei lumi văzute, nu poate avea asigurată pacea inimii și a sufletului, până nu descoperă și nu găsește, și se întâlnește cu Domnul Dumnezeu. De altfel, căutarea lui Dumnezeu, ca necesar imperios, este potrivit să înceapă cu meditație sau măcar o aducere aminte de Izvorul de unde am început a ne arăta în văzduhul plin de miresme și bucurii.
Așadar, căutarea și găsirea lui Dumnezeu! Adevărul, frumosul și binele nu sunt altceva decât înfățișările felurite ale aceleiași ființe…În adâncul tuturor lucrurilor, mai presus de toate, Dumnezeu! Mereu Dumnezeu!
Pentru a ne îmbogăți credința în Domnul Dumnezeu, după osteneala de a observa și mai ales de a îndrăzni să judecăm rânduielile lui Dumnezeu, este bine să fim atenți la ceea ce judecăm noi și desigur, la ceea ce judecă alții, știind că judecata noastră este omenească și plină de greșeli. Când ne gândim la judecata tuturor oamenilor, care este ca un diamant șlefuit, ne ducem cu mintea și ne întrebăm cu îndrăzneală: „Unde este această desăvârșită judecată? Nu este ea Dumnezeul pe care-L caut eu? Da! Doar atunci când îl avem pe Dumnezeu ca Izvor al existenței!” (Troite de l`existence de Dieu, ch. IV).
Dacă vorbim de suplețe în gândirea noastră, ajutată de Domnul Dumnezeu, atunci ne este mai ușor să înțelegem marea și neegalata Iubire a Sfintei Treimi ce se așterne ca roua dimineții, întru scânteieri de mărgăritare!
Calinic Argeșeanul
