Ca să mărturisești pe Domnul Dumnezeu, este necesar ca să-L cunoști și recunoști, în viața de fiecare zi și nu ajunge doar singur să-L cunoști, ci să-L faci cunoscut în toată plenitudinea, oricărui ziditor de credință pe temelia certitudinilor.
Prima carte mare este Cartea Naturii, în care este necesar să citim în fiecare zi, după ce ne-am trezit și ne-am desprins de brațele comode și pline de odihnă ale Zeului Morfeus (Zeul Somnului), despre marea bunătate a Domnului Dumnezeu. Și aceasta în fiecare dimineață, pentru că, ar putea fi ultima întâlnire cu Dumnezeul milostivirilor.
Mintea este bună atunci când o facem sălaș de aducere aminte, că suntem gândiți și întrupați în frumusețea acestei lumi văzute. Putem să ne întrebăm ca Louis Pasteur (1822-1895), vestit învățat francez: „Ce există dincolo de această boltă înstelată? Alte ceruri înstelate! Fie! Și dincolo? Poate fi mintea oprită de spațiu și de timp.
Oriunde ți-ai opri privirea, întâlnești priveliști mărețe, mai strălucite decât cele văzute mai înainte, dar de abia începi a le privi, că îndată îți pui necruțătoarea întebare: Dar dincolo, ce este? Acela care mărturisește că în natură există ceva fără de sfârșit, și nimeni nu poate să nu mărturisească aceasta, pune în asemenea afirmație lucruri mai minunate decât toate minunile din toate Religiile; căci cunoașterea a ceea ce este nesfârșit, are această înfățișare de a se impune și de a fi necuprinsă de mintea omenească. Când această cunoaștere pune stăpânire pe priceperea omului, nu-i rămâne altceva de făcut decât să-și plece genunchii”[1]. În adâncă adorație!
Să gândim cu grijă, cum ne-a gândit Domnul Dumnezeu. Așa vom căpăta aripi pentru a străbate văzduhurile înțelegerii și înțelepciunii!
Calinic Argeșeanul
[1] Discours de reception a l`Academie francaise, p. 20-21.
