Cutremurul din anul 1977, scuturase şi biserica de pe coasta satului Noapteş. Era drojdită, cum se spune în Maramureş, adică făcută zob. De atunci s-a închis pentru a nu pune în primejdie pe credincioşi.
Slujbele se făceau lângă o troiţă, mai la deal.
De aproape zece ani, bieţii creştini nu aveau biserică.
Preotul s-a străduit ani în şir să facă ceva pentru reconstrucţia bisericii. Autorizaţia nu se dădea. Cu greu însă, argumentându-se că se va transfera biserica prăpădită de cutremur, de pe coastă mai la vale pe loc drept şi se va folosi întreg materialul din biserica veche la cea nouă.
Zis şi făcut. Consilierul Ion Grigorescu, iscusit întru sfaturi, a reuşit să convingă la această lucrare sensibilă.
Problema importantă era că nimeni nu îndrăznea să înceapă demolarea bisericii, cărămidă cu cărămidă.
Într-o zi îl aud pe consilierul Ion Grigorescu:
-Preasfinţite, să mergem la Noapteş să lămurim credincioşii să fie de acord să mutăm biserica de la deal la vale!
Ajunşi în sat, n-am prea avut cu cine ne înţelege. Nimeni nu era de acord să mute o cărămidă.
– Oameni buni, facem o rugăciune de demolare şi personal mă urc să iau prima cărămidă. Era pentru prima oară când auzeam despre o rugăciune de demolare. M-am amuzat pe dinlăuntru.
Creştinii mai la distanţă, priveau cum consilierul episcopal urcă pe scară tremurându-i picioarele. Scoate prima cărămidă. Asistenţa răsuflă uşurată de blestemul strămoşilor care zidiseră biserica.
A continuat, cu îndrăzneală şi curaj, David Pristavu, care nu se temea că se va prăbuşi biserica în capul lui.
– Pe la noi prin sat este o vorbă, că acel om care îndrăzneşte să dărâme biserica are parte de moarte năprasnică.
Aşa s-a început căratul cărămizii. Era doar un pretext pentru a primi îngăduinţa construcţiei unei noi biserici.
Părinţii Alexandru Boncea şi Dumitru Radu, s-au apucat de lucru, la îndemnul Episcopului Gherasim şi supravegherea noastră de fiecare zi. Se lucra în iureş mare. Nopteşenii erau bucuroşi. Au sărit cu toţii şi în mai puţin de un an au ridicat biserica nouă. Revoluţia din 1989, a găsit biserica gata şi cu pictură ajunsă la uşă, făcută de pictorul Căpuşe.
Primul secretar al oraşului Curtea de Argeş, viceprimarul Ion Georgescu au sprijinit tainic lucrarea bisericească. Niculina Piţigoi, primăreasa, mergea noaptea ca să vadă mersul lucrării. Era entuziasmată. La rugămintea noastră, intervenea pentru prioritate la materialele de construcţie. Cu dragoste, Constantin Zarioiu, trimitea cărămidă de la fabrica de care răspundea, iar Nicolae Bădârcea materialul lemnos trebuitor.
Ne aducem aminte şi lăudăm comuniunea creştină a oamenilor cu inimă de aur.
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
