În noiembrie 1989, conducerea judeţului Vâlcea dăduse decizii de dărâmare a trei biserici, nou începute. Episcopul Gherasim m-a trimis să rezolv problema. Am cerut urgent audienţă la judeţ.
Ne-a primit vicepreşedintele cu arhitecta Botezatu. L-am luat şi pe Petre Bărdaşu, deşi se codea şi nu era străin de deciziile dureroase!
– Cum de aţi dat hotărâre ca bisericile să fie dărâmate, strig eu cu totul vehement şi cu sufletul la gură.
– Sunt construite fără autorizaţie şi sunt în afara perimetrului construibil, se apărau oficialităţile judeţene.
– Da? Vreţi acum o răscoală? Este bună în cinstea celui de-al XIV-lea Congres. Ce va zice Ceauşescu de isprava de la Vâlcea? Oamenii m-au ameninţat cu coasele, furci, topoare! Veţi răspunde dacă lumea se va răscula în satele cu bisericile ce se vor dărâma. Să nu spuneţi că n-aţi auzit cum stau lucrurile. Plecăm acolo ca să potolim lumea, că le-aţi dat amenzi zeci de mii de lei şi aţi trimis buldozerele ca să le dărâme bisericile.
Cu Bărdaşu, vicarul Ion Bălăceanu, consilierul economic Emanuel Neţu şi şoferul care ne ducea cu maşina, am luat-o în grabă mare la Popeşti, în sudul judeţului Vâlcea. În urma noastră, nu peste multă vreme, a sosit un ARO de la judeţ, cu hotărârea că bisericile sunt în perimetrul construibil şi că se iartă amenzile.
Aşa s-a întâmplat cu cele trei biserici ameninţate de dărâmare, dar care s-au salvat, ameninţându-i pe cei de la judeţ, cu Ceauşescu şi Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist. Erau bune la ceva şi astfel de ameninţări, după cum s-a văzut!
Trebuia să ai curajul ca să o faci!
Petre Bărdaşu nu mai avea îndrăzneala să se uite în ochii mei, mai ales după ce a fost fugărit cu ciomege de câţiva oameni mai iuţi de picior. A scăpat într-un lan cu porumb. Am leşinat de râs, văzând povestea! Credea că eu i-am pus la cale să-l bată, dar ei îl cunoşteau, de când cu amenzile date.
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
