Am avut prilejul, ca în vara anului 1988, Episcopul Gherasim, să mă procopsească, din iubire pentru frumuseţile monumentelor din Eparhia Râmnicului şi Argeşului de atunci, să însoţesc pe arhimandritul Bartolomeu Valeriu Anania, prin toate cele trei judeţe: Argeş, Vâlcea şi Olt, în vederea alcătuirii unei lucrări unice în felul ei, după cum a şi reuşit să se întrupeze.
Drumeţia a fost pe parcursul a mai multor luni, din primăvară până în toamnă. Se făceau fotografii cu monumentele, se culegeau date, se strângea materialul ca nectarul, pregătit spre degustare şi însănătoşire.
Mare bucurie am avut, străbătând cu scriitorul Valeriu Anania, spaţii sfinte, între Carpaţi şi Dunăre. Drept urmare a conlucrării noastre a apărut marea carte Cerurile Oltului.
La vârsta lui de 67 de ani pe care-i purta atunci pe umeri, mă uimea sprinteneala cu care urca prin munţi, pieptiş, cobora prin văi adânci, de era vânt, soare sau ploaie. Parcă încercam un sentiment de admiraţie nu doar pentru pelerinajul pe la chinovii, dar şi pentru felul cum purta dialog cu călugăriţele şi călugării întâlniţi pe cale.
La Schitul Jgheaburi, spre exemplu, admira un brad uriaş care străjuia biserica mănăstirii, mititică şi primitoare. Dialogul înfiripat cu stareţa mănăstirii era o bucurie, netemându-se de debitul literar-artistic al cunoscutului om de cultură.
La Pătrunsa, chinovie sihastră unică, a rămas impresionat până la lacrimi. Încercam şi eu să desluşesc frumuseţea unică a locului şi biserica ce arăta precum o mămucă străjuitoare peste fiii ei duhovniceşti. Vedeam în privirile scriitorului Anania, străluciri din alte lumi.
Mănăstirea Mamu, înrobită de distrugere, a zguduit liniştea şi bucuria duhovnicească de la Pătrunsa. L-am văzut pornit, cu o vehemenţă rar întâlnită, împotriva orânduirii socialiste de atunci. A început să-mi fie teamă de indignările rostite, precum pornesc bolovanii pe pripor.
Frumoasa aşezare Corbii de Piatră, din ţinuturile Argeşului şi Muscelului a fost o delectare şi o mare bucurie duhovnicească. L-am văzut cum se urca deasupra aşezării, pe piatra uriaşă ce adăposteşte peştera de milenii multe, cu altar de închinare şi izbăvire. Nu se mai sătura privind înalturile firii zidite de Dumnezeu. Acolo am zăbovit mai multă vreme. Parcă îi era greu să se desprindă de frumuseţile semănate de Dumnezeu în această lume văzută.
La Schitul Cornet, aşezat ca un nufăr pe Valea Oltului, aveam să rămânem pentru odihnă. Seara am depănat amintiri, dar şi impresii de pe unde călătorisem, acum fiind aproape de sfârşitul drumeţiilor.
Din vorbă-n vorbă, am ajuns la titlul cărţii. Fiecare ne dădeam cu părerea. Tot căutând un titlu mai sugestiv, îl auzim, că ar fi potrivit, Cerurile Oltului!
Spre bucuria lui, am fost de acord şi aşa a rămas în istoria literaturii religioase a timpului nostru românesc!
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
