Când am ajuns arhiereu în Eparhia Râmnicului şi Argeşului, am auzit că între Gherasim Episcopul şi Elena Bărbulescu, sora lui Nicolae Ceauşescu, ar fi o legătură de colaborare pentru salvarea monumentelor istorice din Judeţul Olt.
Făcând vizite de lucru pe la mănăstirile şi parohiile din judeţul cel bogat în grâne şi îngrijit exemplar, bucuria lui Ion Grigorescu, mai ales, care nu mai contenea cu admiraţia pentru câmpurile verzi, am ajuns şi în Parohia Bircii. Acolo am văzut o biserică monument istoric, mititică şi neîngrijită. Mai mult, era înconjurată de o grădină potrivită ca întindere, cu porumb semănat până sub straşina bisericii.
Acolo era un preot slab şi înăltuţ, uitat şi obosit peste măsură. L-am dojenit copios pentru dezordine şi zgârcenia manifestată prin cultivarea pământului până la uşa şi ferestrele bisericii.
La plecare, în loc de bineţe, îl aud:
– O să vă pară rău de vorbele astea. Veţi vedea!
Drept să spun, n-am dat nicio importanţă supărării sale. Mai târziu, fiind odată la Argeş, într-o sâmbătă, un călugăr, speriat, îmi spune la ureche:
– Doamna Bărbulescu este la Paraclis şi se închină la Sfânta Filoteia. Vă caută. Ce să-i spun?
M-am dus acolo în întâmpinare, surprins că n-a dat niciun semn înainte.
– Bună ziua, Părinte Calinic. Sunt Elena Bărbulescu, Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar din Judeţul Olt. Am intrat la mănăstire, în drum spre Muscel, ca să mă închin la Sfânta Filoteia şi să las un pomelnic pentru familia noastră.
Dintr-o dată, mi-a sărit în ochi chipul fratelui său, Nicolae Ceauşescu, cu care semăna leit. Am invitat-o cu însoţitorii săi în Palatul Episcopal, pentru câteva clipe.
Nevrând să servească nimic, cu toate insistenţele, îmi zice, cu vădită emoţie, pe care n-o putea ascunde:
– Părinte Calinic, am vrut să te cunoaştem şi să-ţi aducem câte ceva pentru mănăstire. Aşa am învăţat de la mama. Când mergi la mănăstire să duci, nu să apuci!
Mare mi-a fost surpriza când au adus tot felul de alimente, făină şi vin pentru slujbă. Am rămas mirat, mai ales când am auzit-o spunând:
– Am lăsat şi un pomelnic pentru morţii noştri care au şi ei nevoie de pomenire. Ne-am bucura să faceţi rugăciuni şi pentru noi.
Din vorbă în vorbă, aud că am fost cam aspru cu preotul din Bircii, Judeţul Olt. Am înţeles rapid ce avea să însemne ameninţarea rostită de preotul din Bircii, foarte sigur pe el.
Surprins mai mult, i-am spus ce am văzut în vizită şi că l-am sfătuit să fie cu grijă, ridicând puţin tonul.
– Trebuie ordine! Şi eu, când găsesc nereguli pe la şcoli, sunt foarte aspră şi mai dau şi câte o palmă, chiar dacă nu-mi place. Eram puţin mulţumit când am auzit că Elena Bărbulescu ar fi şi imparţială pentru ordine.
– Chiar dacă este vărul meu, adaugă Elena Bărbulescu, nu trebuie iertat. Acum mi-am dat seama de rostul vizitei la Mănăstirea Curtea de Argeş.
Pe la începutul anului 1989, când silea să ne grăbim cu lucrările la Mănăstirea Brâncoveni, am auzit-o zicând:
– Să ne grăbim cu lucrările că se schimbă vremurile. Şi nu ştim nici noi cât mai trăim, că nu suntem veşnici aici pe pământ.
Mi s-au părut vorbe cu totul bizare, mai ales că le pronunţa cu un fel de temere şi glas scăzut. Mai târziu aveam să înţeleg cuvintele ei spuse, mai încet, ca să nu se audă prea departe.
Elena Bărbulescu era bucuroasă când Episcopul Gherasim a vizitat paraclisul cimitirului din Scorniceşti, construit din nou, prin grija ei, pictându-se în interior membri din familia sa. Se mergea după aceea la mormintele părinţilor, bine îngrijite, cu cruci şi borduri de marmură, din care la revoluţia din 1989 s-a ales praful fiind profanate cu înverşunare.
Într-una din vizite, când se plângea de nemulţumirea românilor pentru măsurile aspre şi nepopulare ale fratelui său, preşedinte de Ţară, i-am spus, cu oarecare curaj, văzându-i sinceritatea care m-a surprins:
– Spuneţi Preşedintelui, fratele dumneavoastră, când vă întâlniţi, să aibă grijă ca românii să nu sufere de frig, să aibă program prelungit la televiziune (erau doar două ore de la 20-22), să nu se mai stea la cozi interminabile pentru alimente şi aprobarea ca să se meargă liber în străinătate, cum se procedează, de mulţi ani, la iugoslavi, vecinii noştri.
– Foarte rar am ocazia să mă întâlnesc cu fratele meu. Nu-l lasă Elena Ceauşescu să vorbească cu nimeni dintre rudele noastre şi nici cu fraţii şi cu surorile. Face un mare scandal şi nu-l slăbeşte din ochi. Doar când vine la Scorniceşti, mai reuşesc, din când în când, să mai schimbăm câteva vorbe şi atunci pe furiş, când nu ne zăreşte ea. A pus picioarele pe capul lui. Este o mare nenorocire.
Am rămas uimit. Mă uitam cu milă la sora lui Ceauşescu care îmi făcea confidenţe, cu mare părere de rău, că lucrurile nu se vor mai îndrepta. Ocolesc, pentru cinstirea cititorului, de a reda unele expresii pe care le folosea, din belşug şi fără reţinere, Elena Ceauşescu, la adresa cumnaţilor şi cumnatelor sale.
– La Bucureşti, când mergem să ne vedem părinţii, nu-mi pot vedea fratele, continuă Elena Bărbulescu, pentru că interzice tuturor să stea de vorbă cu noi, refuzând să ajungem la părinţii care erau găzduiţi la Casa prezidenţială de pe strada Primăverii.
Aşa am înţeles starea lucrurilor, oarecum. Elena Bărbulescu prevedea întâmplări nefericite pentru ţară şi familia sa. Peste câteva luni îmi spune, în taină:
– Sunt schimbări politice în jurul nostru. Nici noi nu vom scăpa. Să ne grăbim cu lucrările la Mănăstirea Brâncoveni. Barem asta să rămână după noi.
N-am scos niciun cuvânt. Nu ştiam ce însemnau vorbele şi temerile Elenei Bărbulescu. În decembrie 1989, m-am lămurit, de-a binelea, înţelegând şi aluziile pe care le făcea prin 1987, referitor la mişcările de la Braşov.
Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul al III-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
