Skip to main content


Mănăstirea argeșeană Slănic și-a sărbătorit astăzi hramul principal închinat Nașterii Maicii Domnului.


 


     

Credincioșii au venit cu mic cu mare să participe la Sfânta Liturghie arhierească oficiată astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul  Argeșului și Muscelului, în aghiazmatarul din incinta mănăstirii.

În cuvântul de învătătură rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a mulțumit credincioșilor care au venit cu mare bucurie pe Taborul Argeșului, așa cum este numita măanăstirea Slănic, îndemnându-i totodată să îndrăznească în rugăciunile lor la Maica Domnulu – mijlocitoarea și apărătoarea nostră.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Slănic este în anul 1679.

Despre schitul Slanic tradiția spune că a fost ctitorit de voievodul Vlad Ţepes și că ar fi existat și pe vremea domnitorilor Neagoe Basarab și Mihai Viteazul.

Mănăstirea Slănic este numită astăzi de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Taborul Argesului, datorită celor trei altare ridicate aici: biserica mare din zid ridicată în cinstea Maicii Domnului – cu hramul Nașterea Maicii Domnului și doua paraclise mai mici cu hramurile Schimbarea la Față și Sf. Ierarh Calinic de la Cernica.