Skip to main content


Credincioșii orașului Mioveni din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului au participat astăzi la Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic în biserica parohiei Sfinții Martiri Brâncoveni din orașul Mioveni.



 

Cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură amintind de calitățile deosebite pe care le-a avut marele domnitor Constantin Brâncoveanu: „După cele mai crunte chinuri, din Joia Mare, 24 martie 1714, până la 15 august același an, după prădarea întregului avut și trădarea Cantacuzinilor porecliți Șeităneștii – rudele Brâncoveanului, marele domn, după cum scrie secretarul din Florența, Delchiaro, își îmbărbăta pruncii aduși ca mieii spre junghiere: „Fiii mei, fiți curajoși! Am pierdut tot ce-am avut în această lume, cel puțin să salvăm sufletele noastre și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru!” Capetele mucenicilor au zburat de sub securea călăului și, după ce au fost târâți pe străzile Istanbulului, au fost aruncați în Bosfor. Mâini creștine au scos din apă trupurile și le-au îngropat la Mănăstirea din Insula Halki unde ctitorise marele martir Constantin Brâncoveanu.

În 1720, Marica, soția Domnului martir, a adus trupul său și l-a îngropat la Sfântul Gheorghe Nou din București. Deasupra lespedei de marmură fără niciun nume a pus o candelă de argint de strajă. După 200 de ani, în 1914, când se făcea prima pomenire, s-a citit inscripția discretă de pe candelă: „Această candelă, ce s-a dat la Sfântul Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domn Io Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod și iaste făcută de Doamna Măriei Sale Maria, carea și Măria Sa nădăjduiește în Domnul iarăși aici să i se odihnească oasele. Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1720)”.