Între două îmbolnăviri de moarte, Patriarhul Iustin, cu eforturi mari (se vedea starea şubredă a sănătăţii pe faţa lui crispată) a reuşit să treacă printre Scylla şi Caribda, trei candidaţi pentru arhierie: Ioan Mareş, preot văduv, pentru arhiereu vicar la Roman şi Huşi, Nifon Mihăiţă, ca episcop vicar patriarhal şi Calinic, ca arhiereu la Episcopia Râmnicului şi Argeşului.
Se impunea oficial ca episcopul Gherasim să-mi facă o recomandare ca să-i fiu ajutor în lucrarea eparhială.
– Ţine, Calinic, recomandarea cu lacrimi, a Episcopului Gherasim. N-a scăpat de îndrumarea Patriarhului Iustin.
Am fost chemaţi după aceea la Comisia Canonică pentru un interviu duhovnicesc. Nu m-am simţit prea bine, după ce-l văzusem pe bietul Gherasim strâns cu uşa iar eu eram obosit şi plictisit de presiunile ce mi s-au făcut. După cercetarea canonică, aud că mi s-a dat ca titulatură de arhiereu-vicar, numele de Argeşeanul. Asta m-a înviorat oarecum! Eram bucuros!
Ne-am pozat în faţa ceasului mare din holul Palatului Patriarhal. Parcă şi acum mă amuză gândul de atunci, când în sinea mea mi-am zis, că ne-a sunat ceasul la amândoi.
După cercetarea canonică aşteptam să fim chemaţi în Sala Sinodală, pentru a fi votaţi, în chip democratic şi pe faţă, prin ridicări de mână.
Se ştie că în vremea aceea, consimţământul regimului era absolut necesar. Nicio alegere de arhiereu nu era recunoscută decât prin Decret Prezidenţial al Consiliului de Stat, şi niciun preot nu funcţiona fără acea „decizie fermecată”, pe care o elibera Departamentul Cultelor.
Şedinţa Sinodului de la sfârşitul lunii septembrie se desfăşura greoi, fiind ordinea de zi încărcată, iar alegerea celor trei, s-a amânat la finalizarea lucrărilor.
La finalul alegerilor, seara, înainte de cină, Iustin Patriarhul, zice pentru urechile noilor aleşi.
– Mda! Voi ştiţi care este rânduiala. La masă nu se vine cu noi decât după ce veţi fi hirotoniţi arhierei.
– Avem ce mânca fiecare acasă! Vă mulţumim! Şi făcând plecăciune, dispar în mulţime spre uşa de la ieşire. Când să ies, după ce am mai primit felicitări, Mitropolitul Nicolae Corneanu, după ştiutul glas molcom, delicat şi fin ca mătasea de borangic, îmi spune:
– Preafericitul Patriarh, vă invită la masă.
– Să-i spuneţi că nu m-aţi găsit, îi zic eu repede, îndreptându-mă spre ieşire.
– Asta s-o spui dumneata, nu eu, îmi spune apăsat şi oarecum surprins de vorbele mele. Nu mi-am dat seama pe moment.
Şi aşa am luat drumul spre Cernica, fericit că am scăpat, oarecum, de stările oficioase care mă sufocau.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
