Episcopul Roman se tot plângea la Patriarhul Iustin. Îl înfruntasem fără nicio abţinere.
Sunt anunţat de la Palatul Patriarhal, de către şambelanul Laurenţiu, că mitropolitul Teoctist al Moldovei şi Sucevei va veni la Cernica dimpreună cu Episcopul Roman, căruia va trebui să-i cer iertare.
Seara, la apusul soarelui, mitropolitul Teoctist soseşte la mănăstire.
– Da! Da! Măi Calinic, trebuie să te împaci cu Roman. M-a trimis Patriarhul Iustin pentru aceasta. Nu-i bine să vă aveţi în supărare. Să pui capăt de îndată la mânie.
Era prea mult. Nu mi-am dat seama unde va duce povestea cu împăcarea. Chiar să fie trimis „sol al păcii” de către Patriarh, Teoctist Mitropolitul?
La un pahar cu apă, încep pocania cerută de Patriarh.
– Vă rog să mă iertaţi de supărările pricinuite, totdeauna, de Prea Sfinţia Voastră. Vă aduceţi bine aminte. Nu mai adaug batjocurile adresate persoanei mele. Pentru ceea ce am greşit îmi cer sincer iertare. Dar şi pentru ce aţi greşit Prea Sfinţia Voastră trebuie să vă cereţi iertare.
– Măi, Calinic, dar tu nu ştii, că cel mai mic cere iertare de la cel mai mare? Nu-i frumos cum te arăţi. Lasă mândria şi încăpăţânarea. Cum faci Sfânta Liturghie supărat pe Prea Sfinţitul Roman?
– Dar Prea Sfinţitul Roman, cum face slujbele supărat pe mine? Şi apoi dânsul este arhiereu, pe când eu sunt un amărât de popă, îi răspund, pus pe harţag, aducătorului de pace, trimis de Patriarh!
– Poftim la el! sare Roman, iritat de vorbele mele. V-aţi convins acum cine este acest om plin de sine şi înfumurat până la ceruri!
Privirile evlaviosului sihastru cernican, mă săgetau la inimă. Îmi era drag cât de intransigent era cu mine! Mă făcea mereu cu ou şi cu oţet. Îmi părea rău că nu puteam să mă schimb şi eu păcătosul. Nu-mi venea să spun, cu amărâta mea de gură, ceea ce nu simţeam cu inima. Nu doream să mă mint, nici pe mine, dar nici pe alţii.
Au urmat, punctual, punerea, în orânduială, zisele, făcutele şi nefăcutele. Îndârjirea lui Roman căpăta note înalte. L-am lăsat până la capăt să-şi spună of-ul inimii de câţiva ani buni. N-am replicat. Se aştepta să răspund după obiceiul meu de fire nestăpânită, mai ales atunci când lucrurile stăteau, cu totul altfel, de cum erau, de fapt.
– Poftim! acum nu mai răspunde. Asta nu-i tot încăpăţânare, mândrie şi nesocotirea chiar a unui mitropolit, care a venit să împace lucrurile?
– Da, da, măi, Calinic! Cea mai bună rânduială este împăcarea cu toţi oamenii. Ş-apoi Prea Sfinţitul Roman, îţi vrea binele. Dar asta, numai dacă vrei tu, zice Teoctist mitropolitul.
N-am mai răspuns absolut nimic.
– Da, da, măi, Calinic, ce să-i spun Patriarhului Iustin?, care m-a trimis aici, la Cernica, pentru a vă ajuta la o bună împăcare? mai încearcă, totuşi, răbdătorul Teoctist.
– Să-i spuneţi că Prea Sfinţitul Roman nu vrea nicio împăcare. Vrea mai mult o subjugare, răspund eu, neştiind de ce se tot stăruia pentru o „evlavioasă” împăcăciune.
La despărţire, duc pe Teoctist mitropolitul, cu ARO până la uşa Palatului Patriarhal.
După o vreme, la 11 aprilie 1985, Patriarhul Iustin s-a anunţat că va veni pentru a asista la slujbă, de hramul Sfântului Ierarh Calinic.
Pe la jumătatea slujbei, apare monumentalul Patriarh! Episcopul Roman Ialomiţeanul slujea Sfânta Liturghie. Era polog de lume. Evlavia creştinilor mă îndemna să îngenunchez şi să mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi. Ce importanţă mai avea supărarea mea pe cineva? Aici totul se contopea într-o iubire dumnezeiască.
Înainte ca Episcopul Roman să iasă din Sfântul Altar pentru a zice: „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi”, Patriarhul Iustin, mi-a zis poruncitor:
– Mda! Măi, băiete, du-te acum şi-ţi cere iertare de la Roman. Vreau să văd cu ochii mei această împăcare.
M-am dus repejor. I-am cerut iertare Episcopului Roman, în faţa Sfintei Mese, din Altarul cernican. S-a bucurat. I s-a luminat faţa şi mi-a dat arhiereasca iertare.
Patriarhul Iustin era bucuros. Se roşise la faţă ca macul legănat de vânt. I-am citit în inimă mulţumirea, că totuşi sunt, oarecum, om de treabă. Aşa încercam. De atunci n-am mai avut niciun incident, cu omul care era trup şi suflet legat de Cernica Sfântului Calinic.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
