Mănăstirea Sfântul Ilie Paltinul din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului și-a sărbătorit astăzi hramul. Foarte mulți pelerini au urcat pe Transfăgărășan, la cota 1200 m, pentru a participa la Sfânta Liturghie care a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
De asemenea, a fost săvârșită slujba parastasului pentru toți ctitorii care au contribuit în timp la construcția acestui ansamblu monastic, precum și pentru toți lucrătorii care au pierit în timpul lucrărilor executate la Transfăgărășan.
În cuvântul rostit cu această ocazie, Chiriarhul Eparhiei a vorbit că o țară poate fi salvată de la primejdie având exemplul Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul – un model de ascultare și credință. Totodată, au fost evidențiate eforturile depuse la construcția mănăstirii pe unul dintre cele mai cunoscute trasee turistice din România.
La finalul Sfintei Liturghii, Ierarhul Argeșean a dorit să amintească credincioșilor de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a primit la botez numele Dan Ilie și care urmează să aniverseze vârsta de 70 de ani în data de 22 iulie.
Cu această fericită ocazie au fost adresate Preafericirii Sale urări de sănătate și rodnică păstorire.