Odată făceam turul moşiei cernicane. Se cosea lucerna. Se împrăştiau brazdele. Se aduna fânul. Era zor mare la lucru. Deodată, se apropie un ins cu un cosor destul de mare.
– Auzi bă, veneticule, ai venit aici din Moldova? Ţi-e foame? Stai pe moşia strămoşilor mei. Să dispari imediat, altfel îţi tai gâtul cu cosorul.
Treceam din uimire în uimire. Neinvitatul de pe moşia mănăstirii mirosea de la distanţă a băutură. Cu el au mai venit doi. Erau puşi pe scandal.
Când am văzut că nu-i de glumă, uşurel, când el dialoga cu însoţitorii mei, m-am depărtat de cel care ne ameninţa în curtea mănăstirii. Era mai mult decât o batjocură pe faţă şi în plină amiază.
Lucrurile însă n-aveau să rămână aici. Noaptea care a venit ne-a desluşit misterul vizitei celor trei bătăuşi. La miezul nopţii se auzea strigare mare:
– Săriţi! Hoţii ne fură lucerna gata cosită şi uscată.
Cei nouă călugări şi cu stareţul zece, s-au îndreptat spre locul cu pricina. De zor, câţiva oameni, încărcau o căruţă lungă şi lată, cât toate zilele. Au fost opriţi. Fânul descărcat. În coşul carului erau încă vreo câteva sticle de votcă. Căruţaşii erau doi români angajaţi la furat de fân.
Pe întuneric, a început o busculadă cu strigăte şi ameninţări.
Infractorii au fost legaţi şi Miliţia i-a dus la post ca să-i orânduiască acolo unde le era locul, pentru jaful din bunul obştesc.
Îmi venea atât de greu să trec peste asemenea stări de lucruri. Cu toate acestea, am găsit mereu noi puteri de a rezista şi a lucra cu optimism binecuvântat. Simţeam prezenţa Sfântului Calinic, cel mult iubit de Dumnezeu!
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
