Îmi aduc aminte de un episod nostim de la Cernica. Era să-l uit. Ar fi fost păcat, dacă tot m-am apucat de povestit, ca la gura sobei. E vorba de oi, ciobani şi galiţe.
Venind la Cernica, am dorit, printre altele, să fac şi calcule economice. Tot ce nu era productiv trebuia eliminat.
Când am aflat că stâna de oi era în pierdere mare, m-am gândit să vindem oile mănăstirii. Erau peste o sută de oi, un măgăruş, vreo cinci câini şi un cioban cam jerpelit şi nedus la biserică.
S-au vândut oile. Ciobanul a rămas în curte. Măgarul n-a vrut să părăsească mănăstirea. Avea, probabil, ceva duh călugăresc.
Ciobanul a plâns zile în şir, „risipirea” oilor.
Când a auzit episcopul Roman, ctitorul de bază al stânei, a făcut un scandal de proporţii. Furtuna era declanşată asupra capului meu.
– Auzi! Veneticul ne-a vândut oile. Habar n-are ce este o gospodărie. Să aducă oile înapoi. Scandalul a fost transferat pe biroul Patriarhului Iustin. Când mă cheamă, îl aud:
– Mda! Te-ai apucat şi tu de vândut oile lui Roman? Să aduci oile înapoi. Mergi chiar acum!
– Nu merg, chiar acum, precum porunciţi. Vă rog să-mi îngăduiţi să mă explic, cer eu aprobarea.
– Mda! Poftim, doar două minute.
– Mai întâi, o turmă de oi are nevoie de păşuni întinse de câţiva kilometri. Doar iarna stau în staul şi sunt hrănite cu strânsura din vară.
– Mda! De unde ştii tu poveşti din astea? mă întreabă Patriarhul Iustin Moisescu.
– Am fost şi eu ciobănaş la oi de mic copil, în Munţii Neamţului. Ştiu de la ciobanii mai bătrâni. Am văzut cu ochii mei. Turma mergea dintr-un munte în altul. Eram uimit de câtă putere de mers au bietele oi. Cred că oile sunt de o mare rezistenţă. Sunt neastâmpărate, dar dau lapte bun, brânză, urdă, jintiţă, unt, miel, carne, lână. Este cel mai bogat dar dat de Dumnezeu omului.
– Mda! Eşti deştept. Atunci de ce ai vândut oile dacă sunt darul lui Dumnezeu? Să aduci oile înapoi la Cernica! N-ai avut aprobarea mea! Cum ai îndrăznit?
– Am îndrăznit, că nu-i păşune. Fânul pentru iarnă trebuie cumpărat, iar oile sunt bătrâne. N-au nici dinţi în gură, mă apăr eu.
– Mda! Erau oile ştirbe? De unde ştii tu asta?
– Le-am văzut când behăiau. Atunci când oile nu mai au dinţi e deja vremea să le vinzi sau să le faci pastramă. Pastrama de oaie este o bunătate. Mă gândeam să le prepar pe toate pentru obştea mănăstirii, dar acolo nu se mănâncă oi, capre şi cabaline.
– Mda! Tu n-auzi? Să aduci oile înapoi, o tot ţinea într-una Patriarhul, uitându-se pe ferestrele palatului patriarhal.
– N-am să le mai aduc! S-a terminat! Nu mai ştiu unde-s oile. Au plecat la munte. Şi apoi am primit vreo sută cincizeci de comenzi de miei pentru Paşti. Când am făcut socoteala, mi-a dat vreo cinci sute de miei. De unde să iau cinci sute de miei? Oile au fătat, tot doi câte doi, vreo 300, dar de restul ce să mă fi făcut? N-am înţeles să cumpăr miei şi să-i duc plocon. Aşa am ajuns la hotărârea de a vinde cauza pentru a scăpa de efect, îmi închei eu traista cu argumente.
– Mda! Cum adică? Ce înseamnă asta? De ce să dai plocon?
– Aşa am găsit tipicul la Cernica. Lista o am aici. Anul acesta au rămas toţi cu buza umflată. Sunt tare bucuros pentru aceasta. Am vrut să „vând” şi pe cioban, dar nu l-a „cumpărat” nimeni. Era tare răpciugos şi prăpădit. Nu mai putea mulge oile. Avea reumatism la mâini.
– Mda! Şi unde-i ciobanul acum? întreabă tot mai interesat, Patriarhul Iustin.
– A mai stat o vreme. Se tot preumbla pe malul lacului Cernica, însoţit de câini şi măgarul răbdător, singurii care nu l-au părăsit. De la o vreme a venit să-mi spună că pleacă acasă. Am simţit în glasul lui un mare regret că nu mai are oile. Dar s-a şi bucurat că s-au vândut pentru că era un chin pentru ele. Nu aveau păşune. El ştia asta. Dar nu îndrăznea s- o spună.
– Mda! Care va să zică, ciobanul a spus asta?
– Da, Preafericirea Voastră! De la el am luat aprobarea ca să vând oile. El ştia mai bine ce trebuia făcut. Şi am făcut.
– Mda! Du-te şi spune-i lui Roman asta, nu mie. El trebuia să ştie, înainte de a face stână, dacă oile au păşune.
Am reuşit să potolesc îndârjirea Patriarhului Iustin, care o dată convins, se arăta bucuros de găsirea celei mai bune soluţii.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
