Dumnezeu m-a scăpat şi la Cernica de o mare nenorocire. S-au anunţat delegaţii din vreo 60 de ţări, participanţi la Bucureşti la un Congres interconfesional, care vor lua prânzul la Cernica.
Mă săturasem de atâtea vizite.
Orice masă care se dădea era o problemă complicată. Aproape 24 de ore eram cu grijă mare, ca nu cumva să se plângă cineva că a păţit supărări din cauza calităţii culinare îngurgitate.
Pregătire în toi. Ca de obicei, merg să trec în revistă toată osteneala. Mă uit în oalele cu zemuri. Gust pe rând. Mă uit în cratiţe. Gust şi de acolo. Cuptorul scotea aburi de pe rumenitele plăcinte cu brânză. Mai încolo, pe o masă erau vase cu salată. Acoperite bine cu pânză albă ca neaua, nu puteau da muşte sau alte gângănii. Ridic pânza ca să văd şi să gust din bunătatea de salată. Când mă uit bine, observ muşte moarte. Ridic pânza de pe toate vasele şi văd salata garnisită cu spurcăciunile negre. Mă mânii peste măsură. Cineva dorea să mă plesnească aşa cum n-am mai fost lovit niciodată. Vă imaginaţi cum dădea, să vezi prin farfuriile celor 120 de meseni, salată de muşte, a la Cernica?
Am chemat paznicul înarmat al Cernicăi.
– Stai aici neclintit. Nu intră decât bucătarii. Nimeni să nu se apropie. Uite aici în vase au pus muşte moarte, adunate cu făraşul de pe jos. E o nenorocire. Cineva doreşte să mă bage într-un scandal internaţional, că unul naţional nu-i de ajuns.
– Nu vă faceţi griji. Nu mişcă nimeni pe aici fără aprobare, dă asigurări omul care a fost paznic pe la uşi împărăteşti.
Drept să spun mi-a intrat spaima în oase. Te puteai aştepta la orice nenorocire, din partea oricui. Doreau să mă alunge din mănăstire şi nu ştiau cum. Reclamaţiile la Patriarh n-au avut efect, cotele nu m-au dat peste cap, urma acum o tentativă mai de răsunet.
Când m-am dus la stăreţie, unde deja erau veniţi cei care păzeau împrejurimile, ca să nu se întâmple ceva rău oaspeţilor veniţi, deja mâncaseră, iar pe latura exterioară a farfuriilor, erau înşiruite zeci de muşte moarte, pe care le-au scos din mâncare. Am rămas fără grai.
– Da, bine, Părinte Stareţ, aţi făcut pentru oaspeţi salată cu muşte? Ce poate să însemne asta? Cine face lucruri din acestea? N-aveţi la bucătărie o pază bună, mai ales când aveţi delegaţii străine? Fiţi vigilent! Este extrem de grav ceea ce vedem noi. Dacă apăreau muştele prin farfuriile oaspeţilor? Vă daţi seama de implicaţiile ce se iveau?
– M-a dus îngerul păzitor din vreme, exact la vasele acoperite cu grijă. Probabil pentru a nu se vedea „capodopera”, care avea să uimească pe oaspeţi. Am rămas uluit. Am pus pază straşnică acolo. Voi cerceta cine a încercat această tentativă şi ce scop a avut anume.
Delegaţia a venit. S-a bucurat de bună primire şi o masă călugărească, dar fără muşte şi praf de pe jos. Am vegheat pas cu pas întreaga servire şi am văzut fiecare porţie, care s-a servit la oaspeţi.
Când i-am văzut plecând, mi s-a liniştit sufletul. Scăpasem de o mare belea. Vă imaginaţi consecinţele. De atunci am rămas cu o teamă mare, când este vorba de oaspeţi şi servirea lor cu bucate, ce trebuie asigurate cu mare grijă.
Îngerul păzitor n-a dormit!
Şi aşa, am mai scăpat de o capcană diavolească încurajată de prostia omenească.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
