Când terminasem restaurările şi toate erau gata la Mănăstirea Sinaia, vine Patriarhul Iustin într-o vizită de lucru. Împuternicitul de Culte, M. Dănescu, mi-a spus cu mult înainte, că ar vrea să i se acorde o audienţă, de doar zece minute, când Patriarhul va sosi în zonă.
Neavând de lucru, îi spun Patriarhului dorinţa Împuternicitului Dănescu de a-l vedea. I se fixează ziua şi ora. Când se apropia timpul, Dănescu a venit la mine şi m-a întrebat:
– Cum îmi stă cravata la gât, Părinte Stareţ?
– Mai la stânga, îi spun eu. Aşa. Puţin la dreapta. Nu, încă puţin la stânga. Şi tot aşa, până ce Dănescu al nostru îşi tot mişca, încoace şi încolo, cravata, ca limba la clopot. Sigur că râdeam de el. Nu mă puteam abţine. De altfel, ca şi azi.
Intră la Patriarh în audienţă.
– Bine aţi venit, Domnule Împuternicit, zice Patriarhul cu vocea lui inconfundabilă.
– Bine v-am găsit, Preafericirea Voastră. De mult doream să vă întâlnesc. Vă mulţumesc pentru audienţa acordată. Doresc, în zece minute, să analizăm anumite aspecte din zonă. Părintele stareţ să ne lase singuri, pentru confidenţialitate.
Mai că nu m-am dat dus afară. Mai întârziam voit, peste voia Împuternicitului. Iustin Patriarhul, ca de obicei, zice:
– Mda! Tu mergi la treburi. Te vom chema dacă va fi cazul. M-am depărtat de uşă. Mă uitam la ceas. La plinirea celor zece minute, mă gândeam să intru şi să-l poftesc afară pe Împuternicitul Dănescu.
A trecut peste jumătate de oră. M-am apropiat de biroul Patriarhului şi aşteptam să fiu chemat. Ascuţindu-mi un pic urechea, am auzit cum mă „cânta” Dănescu. Ba că-i una, ba că-i alta. Ba, că aduc călugări fără aprobarea lui. Ba, că predic prea mult. Ba, că primesc în vizită ambasadori fără aprobarea celor de sus.
Când am auzit asemenea poveşti, am tuşit o dată tare la uşă. M-am îndepărtat regretând din răsputeri că am mijlocit audienţa celui, care m-a clevetit vreo două ore la Patriarh.
La ieşire, i-am spus câteva vorbe ca să le ţină minte, mai multă vreme.
Patriarhul vine în sufragerie pentru masă.
– Mda! Ia să-mi spui câţi călugări sunt la Mănăstirea Sinaia?
– 15.243, îi răspund pe nerăsuflate.
– Cum spui? Cincisprezece mii? De unde ai scos cifra asta?
– Păi, de la începutul mănăstirii, până azi; cei de azi şi cei care vor mai veni, până în anul 2500, îi umplu eu auzul după audienţa cu Dănescu, unde am auzit, chiar din gura sa că nu prea ascult şi sunt răzvrătit, primind călugări fără aprobare.
– Mda! De acum să nu mai primeşti pe nimeni la Mănăstirea Sinaia. Sunt destui călugări. N-ai ce face cu ei aici. Să meargă la mănăstirile mari din ţară.
– Aha! Asta v-a spus Dănescu? El este, deci, cel care a spus la miliţie să nu le mai pună viză de şedere pe Buletinul de Identitate călugărilor din Sinaia. Aşa vor pleca toţi, Părinte Patriarh. Acum am înţeles vizita Dănescului.
Patriarhul Iustin s-a roşit până-n vârful nasului. N-a mai continuat. La masă a rămas mereu pe gânduri.
– Mda! Cu ce ai supărat pe Împuternicitul Dănescu?
– Cred că atunci când a venit să ne pună în vedere ca să nu mai facem slujbe în biserica mare a mănăstirii, că vin turiştii care se îneacă de fumul din cădelniţă. M-am dus şi eu cu el şi cu părintele Bria Vasile, consilierul, pe la toate mănăstirile din judeţul Prahova. După ce le spunea el porunca de „sus”, iar stareţii şi stareţele se înspăimântau, la plecare, eu le spuneam ca să facă tot ce-au făcut până atunci. La despărţire, Dănescu mi-a spus:
– Am fost pe drum degeaba. Tot ce am lucrat eu, ai distrus dumneata. Mai vedem noi.
– Şi iată că văd acum. Se răzbună degeaba. Mâine mă duc la Consiliul de Stat, la Bucureşti, şi fac greva foamei, chiar pe Dealul Mitropoliei, pentru că Dănescu îmi alungă călugării din Mănăstirea Sinaia. I-am spus şi lui la plecarea de la audienţă.
– Mda! Mă pot aştepta de la tine şi la trăsnaia asta. Să nu faci aşa ceva. Auzi?
După plecarea Patriarhului, lucrurile s-au înăsprit. Călugării erau chemaţi la Miliţie să li se spună că nu mai primesc viza şi vor trebui să părăsească Sinaia. Disperat, dau telefon la secretarul oraşului, care se ocupa de Culte.
– Domnule Secretar, aţi dat ordin la Miliţie să nu se mai dea viză de şedere a călugărilor în Mănăstirea Sinaia?
– N-am dat eu aşa ceva. Voi vedea. Te sun eu după ce aflu ce este cu povestea asta. Stai liniştit, mă potoleşte secretarul Şerbulea, tuşind şi horcăind, după atâta tabac.
După puţină vreme, secretarul sună:
– La Miliţie, Împuternicitul Dănescu a dat lista cu aceia care trebuie să plece din Mănăstirea Sinaia. Vorbeşte cu el personal, îmi dă sfatul bietul secretar, sincer, ca întotdeauna.
Plin de mânie până la cer, îl sun pe Dănescu.
– Bine, domnule Dănescu, ai spus că secretarul Şerbulea este vinovat, că a poruncit Miliţiei de a nu da viză de şedere în Mănăstirea Sinaia călugărilor. Dumneata ai dat lista. Mi-a spus Şerbulea. Deci de astea ai vorbit cu Patriarhul Iustin. Mâine dimineaţă sunt la Consiliul de Stat, la Bucureşti. Voi face greva foamei. Voi spune de prigonirea pe care o faci împotriva călugărilor din Mănăstirea Sinaia. Aşa va auzi şi străinătatea de „libertatea religioasă” din România. Şi i-am trântit telefonul în nas.
A sunat Dănescu ore în şir. N-am răspuns la niciun telefon. După masă a venit personal cu soţia la Mănăstirea Sinaia, pentru întrevedere.
– Nu stau de vorbă cu un om nesincer. Călugării ştiu acum cu ce te ocupi dumneata. Mâine plec la Bucureşti. N-ai să distrugi ceea ce au zidit alţii.
Rugăminţile s-au înteţit. Mi-a spus să-l iert, că retrage lista de la Miliţie şi să nu fiu supărat, că a fost o confuzie.
Într-adevăr, călugării n-au mai fost chemaţi la vize de şedere. Iar de atunci, mi s-a acrit de prezenţa Împuternicitului Dănescu prin curtea Mănăstirii Sinaia.
Mă bucur că mi-am adus aminte şi de episodul acesta urât, dar necesar de ştiut.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
