Cu alt prilej, Carmen Stănescu şi Damian Crâşmaru, artişti de seamă ai teatrului românesc, s-au gândit să cunune pe o colegă de breaslă. Cum nici ei nu erau cununaţi religios, nu puteau cununa pe Magda. Trebuia ca mai întâi ei să fie cununaţi.
A fost un adevărat spectacol. Nu-l descriu. Cine cunoaşte pe Carmen Stănescu îşi poate da seama foarte bine.
Când eram la Sinaia, amândoi învăţau rolurile date de regizorul Mihai Berechet, un mucalit fără de pereche. Noi, bărbaţii, am mers într-o zi, în vizită la Babele, Omul şi la Crucea de pe Caraiman. După întoarcere, povestea fiecare impresiile călătoriei:
– Doamna Carmen, n-aţi vrut să vă vedeţi suratele din Munţii Bucegi. Sunt o frumuseţe.
– Drrrraagă, să nu mă insulţi! Ce? Eu sunt babă? N-am să mai vorbesc cu dumneata nimic şi n-am să mai calc pe la Sinaia. S-a cam ţinut de cuvânt. Mi-a părut rău. Nici acum, după aproape 30 de ani, nu răspunde la invitaţiile noastre. Sunt nişte oameni adevăraţi şi artişti de calitate.
Printre alţi artişti şi scriitori, Adrian Păunescu a fost unul dintre iubitorii Sinaiei. N-am văzut un poet aşa de instantaneu. Parcă avea anume pregătite pentru fiecare ocazie, câteva strofe „urgente”. Aşa am văzut semne ale darului său poetic, la Putna, Râmeţ, Agapia, Văratic, Sinaia, Pasărea şi câte alte aşezări monahale pe la care le-a drumeţit.
Dar şi prietenul său, Ioan Alexandru, marele imnolog al frumuseţilor României, n-a mai scris o strofă, fără să pomenească numele lui Dumnezeu, după ce s-a convertit la credinţă, ca Paul Claudel, Pierre Emanuel, Blaisse Pascal şi atâţia alţii.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
