Teoretic nu voiam să plec de la Căldăruşani. Practic, însă, făcusem două cereri de transfer: una la Timişoara, pe care mi-a aprobat-o Mitropolitul Nicolae, ca stareţ la Piatra Scrisă şi alta la Oradea, Episcopul Vasile, trimiţându-mă ca stareţ la Mănăstirea Izbuc. Doream să mă întorc în Ardeal pentru totdeauna.
Aveam, aşadar, două aprobări.
M-am ţinut de cuvânt. Dimineaţa, cu bocceluţa în spinare, m-am oprit direct la Cancelaria Arhiepiscopiei Bucureştilor. La Registratură era maica Salomeia. Când m-a văzut mi-a spus cu lacrimi:
– Părinte Calinic, de ce vrei să mergi în Transilvania? Te cheamă Calinic! Trebuie să mergi la Cernica. Acolo este Sfântul Calinic care te va ajuta. Este ocrotitorul dumitale.
Nu m-am aşteptat ca o străină să facă aşa ceva. Era o bucurie şi un semn. Plângea ca mama. Mi-a scos-o Dumnezeu în drum.
Nimeni nu mai plânsese pentru mine, de multă vreme!
– Voi face cerere de transfer la Cernica, deşi am două aprobări de stareţ, la Piatra Scrisă şi Izbuc. Cred că mă vor ierta cei doi ierarhi transilvăneni, îi spun Maicii Salomeea.
Cererea către stareţul Nifon de la Cernica, am făcut-o pe 14 decembrie 1973. Când m-am uitat în calendar era ziua Sfântului Mucenic Calinic. Iată, încă un semn, mi-am zis plin de bucurie şi bune speranţe. Mă tămăduiam oarecum de rănile din Căldăruşanii lui Matei Basarab.
Acum se închidea o filă şi se pregătea deschiderea alteia, tot într-o mănăstire ce plutea între apele Cernicăi de lângă Bucureşti.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul al II-lea, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
