Definitivându-mi ostenelile universitare, unde examenele, din fericire, nu se luau pe claponi, raţe şi alte paporniţe, m-am întors la lucrarea de pe plaiurile maramureşene.
Gândul efemer de a da la doctorat l-am amânat pentru altă vreme. Îmi spuneau colegii ce umilinţe încasau bieţii candidaţi. Nici nu intrăm în bucătăria doctorală. Ar fi prea riscant.
Mă bucurau drumeţiile, parohia fiind în bună parte aşezată de la deal spre munte. De la Inău treceam pe poteci cu piciorul în Parohia Ciocotiş. Acolo păstorea bunul meu coleg şi prieten, Bălan Gheorghe, însurat cu fata din Parohia Tioltiur, Cornelia Rusu. Am ajuns, în sfârşit, şi vecini de lucrare duhovnicească. M-am bucurat mult pentru acest lucru. El făcea toate cu maximă seriozitate şi mult spor, ca şi acum, la Baia Mare, în calitate de consilier economic al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, de aproape douăzeci de ani, în casa căruia a fost găzduit, o vreme, Episcopul Justinian care nu avea unde să-şi plece capul.
Într-una din zile mă vesteşte că în Ciocotiş va fi mare adunare a „tremurătorilor”, cu un mare predicator din America. Mă ruga să merg urgent ca să fim împreună la adunare, pentru că a fost invitat şi el. Ca să nu merg singur, am invitat şi pe umoristul poet şi scriitor, Nicolae Lungu, de la Suciu de Sus.
Cu Bibliile la noi, Învăţătura de Credinţă şi Sectologia lui Deheleanu, am apărut la ora cinci în Ciocotiş. Seara, la nouă, s-au adunat într-o casă peste patruzeci de persoane. Am văzut pe pastorul din America. Era un român plecat mai de mult şi acum venise să-şi vadă rudele. S-a gândit, ca între timp, să mai pună de o „adunare”. Se chema fratele Vasile, cel care conducea adunarea din care, acum făceam parte şi noi.
Am stabilit rânduiala slujbei ce avea să se ţină.
– Dorim, ca slujba la care participăm noi, la adunarea dumneavoastră, la care ne-aţi invitat şi vă mulţumim, să nu fie nimic improvizat, ci doar din Sfânta Scriptură. Orice abatere nu-i admisă. De acord? întreb eu în numele invitaţilor.
– De acord, auzim într-un glas unit, rostirea celor prezenţi şi curioşi cum va ieşi o slujbă comună, cu „tremurători” şi preoţi ortodocşi. Acum îmi dau seama că povestea era inedită.
Cei prezenţi s-au aşezat în genunchi cu faţa spre pereţii camerei şi au început, fiecare, cu glas înalt:
– Doamne Iisuse, iartă-mă, că am greşit anul trecut când am furat porodici – a se înţelege roşii – de la vecinul meu, când nu era acasă, striga o femeie cât o ţinea gura.
– Doamne Dumnezeule! iartă-mă că mi-am înşelat soţul înainte de a muri, striga plângând o femeie îmbrăcată în doliu.
– Scapă-ne, Isaia, prorocule şi tu Ilie, de popii idolatri care sunt aici de faţă.
Era o babiloneală. Laolaltă strigau din răsputeri toate păcatele de nu mai înţelegea nimeni, nimic.
După ce s-au ridicat şi s-au aşezat pe bănci, fratele Vasile a zis ritos:
– Cine are cuvânt prorocesc? Să înceapă acum.
– Ioralticov magarilovum, calosumbac critoesul, bahole drisocom vitatorum, benicusic cericodou unadocrastor, îşi debitează sora Maria care pretindea că are legătură cu cerul, prorocia sa misterioasă, adică bolboroseala bolândă.
– Şi acum, sora Ileana, zice pastorul Vasile, va tălmăci ceea ce a prorocit sora Maria.
– La noi în adunare sunt trei lupi îmbrăcaţi în piele de oaie – adică noi preoţii – şi peste şase luni vor avea o mare nenorocire. Iar celui mai înalt – adică eu – îi va muri nevasta, căzând cu avionul. Părintele Bălan Gheorghe avea un prunc pe nume Milan, iar Părintele Lungu Nicolae, de la Suciu de Sus, două fete. I-am văzut schimbaţi, oarecum, la faţă, mai ales de comedia ce ni s-a dat să vedem şi să auzim. Exact ca la casa de nebuni. În ceea ce mă priveşte, nu aveam nicio nevastă. Dar când eram întrebat:
– Unde-i soţia, Domnule Părinte? Le răspundeam:
– La Londra, la studii. Vine în vacanţă, la vară. Cu aceasta scăpam, oarecum, de întrebările iscoditoare.
– Care este versetul din Biblie care stă la baza modului cum v-aţi rugat până acum? pun eu prima întrebare.
– Fraţi şi surori, să deschidem Bibliile la Faptele Apostolilor, capitolul 4, versetele 24, 29 şi 30. Ia citeşte frate Ionaş, zice, cu sufletul la gură pastorul Vasile: „Iar ei, auzind, întru-un cuget au ridicat glasul către Dumnezeu şi au zis: Stăpâne Dumnezeule, Tu, care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate ce sunt în ele… şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă robilor tăi să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala. Tinde-Ţi mâinile spre vindecare, şi semne şi minuni săvârşeşte prin numele Sfântului Tău Fiu, Iisus!”
– E bine ales capitolul din Faptele Apostolilor şi versetele de asemenea, pentru o altă rânduială, dar nu pentru ce aţi făcut voi, aici, strigând fiecare, cum l-a tăiat capul, le spun eu delicat, pe cât mi-a stat în putinţă, văzând cum îşi acoperă babilonia verbală, cu versete din Sfânta Scriptură.
– Mai citeşte, soră Catrina, încă o dată versetele şi spune ce ai înţeles dumneata, din cele citite şi dacă se potrivesc lucrurile, o îndemn pe creştina care era puţin mai în vârstă.
– Am înţeles bine! Nu dă cu ceea ce am făcut noi aici. De azi nu mai calc la nicio adunare. Mă întorc la biserica de unde am plecat. Se va bucura mama mea, de acolo, de sus, de unde este cu Maica Domnului. Catrina se ridică, dă bineţe şi iese afară. După ea se mai ridică vreo zece surate şi golesc casa. După alte lămuriri, spre ora cinci dimineaţa, se părăseşte casa „tremurătorilor”, fiecare luându-o pe cărările lui, bombănind, că au pierdut noaptea degeaba.
Peste câteva zile, toţi cei trei „misionari”, suntem chemaţi la Baia Mare, de către Împuternicitul de Culte, Traian Chilian.
– Aţi fost la adunarea neoprotestantă de la Ciocotiş?
– Da! Am răspuns noi în cor de trei.
– Pastorul de acolo a spus că nu ştiţi Biblie şi că aţi făcut bancuri la adresa lui Ceauşescu.
L-am lămurit cum au stat lucrurile cu adevărat şi ne-am mirat de minciunile croite de pastorul neisprăvit. Ne-am dat seama că nu-i cazul să mai mergem pe la adunări în spirit „frăţesc”.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
