Mereu îmi vine în minte să scriu despre politețe sau bună-cuviință, cum s-ar mai chema pe românește. Se spune mereu, că fiecare om ar jindui ceea ce nu are și vorbește și scrie, așijderea, tot din aceeași pricină.
N-aș spune că am fost un om politicos, deși politețea celor din jurul meu, uneori a fost din belșug, iar alteori excesivă. Cum spunea cineva, fiind vorba de politețe, că așa sunt unii de politicoși încât te fac să devii nepoliticos! Cred că este o stare afurisită în care se amestecă fericit viclenia cu ipocrizia plus șira spinării în forma funiei din sac.
De capul plecat ce să mai spunem? Bieții români nu din chinurile îndurate au odrăslit acele proverbe românești celebre, spre deosebire de ale altor neamuri? Când au spus, capul plecat sabia nu-l taie, înseamnă o dură și amară, ba dramatică și tragică stare de umilință! Am spus mereu și nu voi înceta a spune, că este absolut necesar să medităm foarte serios la proverbele românești, aceste ziceri nemuritoare, de valoarea versetelor din Biblie.
Spun, mereu să ne aducem aminte și să le întrupăm în viața noastră de zi cu zi, pentru că suntem pândiți în fiecare clipă de primejdia mânierii, a nestăpânirii de sine, a grabei de a slobozi vorbe bolovănoase care întunecă aria vieții și întristează inimile celor din jurul nostru.
Anevoios lucru este să te birui pe tine însuți, mai ales într-o lume unde oamenii se calcă unii pe alții în picioare și mare îți este mirarea când întâlnești pe cărările vieții, ființe de o mare finețe sufletească. Parcă nici n-ar fi din lumea aceasta. Îți vine mereu să spui cu inima deplin bucuroasă: iată că am mai găsit un om!
După cum se vede, vremea filosofului Diogene, care în plină zi căuta cu felinarul un om, se adeverește și azi cu prisosință și că nu este nimic nou sub soare!
N-am să încarc nimănui mintea cu proverbele altor popoare. Mă voi referi doar la cele românești și vom vedea ce ne grăiesc nouă în privința Politeții, care are o mare legătură și cu Postul:
”Când altul grăiește, nu-i lua vorba din gură, ci așteaptă mai pe urmă”. Dar când molfăi de zor și amesteci vorbele cu bucatele este și mai penibil! Să nu mai spunem de cei care te împroașcă din belșug cu bucăți de mâncare și alte băuturi întru sughițuri răcnitoare, așa cum am văzut într-o ocazie oarecare.
”Fața să-ți fie totdeauna veselă, că aceea posomorâtă din frumos urât te-arată” Îmi spunea cineva și repeta chiar mereu ca să fiu vesel. Ba, mai mult, îmi spunea că ar fi bine, ca atunci când mă mânii, să mi se pună o oglindă în față ca să văd cum arăt de urâcios. Și a adăugat: atunci n-o să vă mai mâniați niciodată. S-ar părea că are dreptate și trag concluzia că aș arăta groaznic. Nu m-am văzut niciodată în oglindă când am fost mânios. Probabil că m-aș fi lecuit demult. Să mă ierte toți de mutrele mele strâmbate, de supărările unora și ale altora. Nu-s bucuros niciodată de astfel de stări, dar ele mai sunt și ar trebui să dispară definitiv.
Când cineva este foarte apucat pe certuri și alte vorbe năbădăioase, rămân surprins și condamn starea de lucruri nelalocul lor. Deci, mă fac, ușor-ușor, judecătorul nemilos al celor care trântesc vorba ca bolovanul în fereastră. Probabil că ni se dă de știre ca să avem grijă cum procedăm și noi, adică a ne vedea bolovanii din ochiul nostru și a lăsa în pace nisipul din ochii altora. Ei, da, dar și aceasta este o teorie frumoasă dacă nu o punem în practică!
”La orice adunare, / Darul cel mare: / Vorbă potrivită / Și purtare cinstită”. Da’ de unde să fie așa! Nu vedeți ce se întâmplă în lumea toată? În asemenea cazuri, care mai de care își arată înțelepciunea că, deh, se suferă de orgoliu, dar și de mâncărici la limbă. Avem dragul de a plesni pe unii și pe alții așa…în neștire, ca să fie plesniți. Nu contează cauza, pleasna să fie vârtoasă. Că așa vrem noi!
”Cu o dulce mulțumire, îndată îndatorezi pe făcătorul tău de bine la mai mare îndatorire”. Cineva se lăuda că n-a fost ajutat de nimeni și cu nimic în viața lui, deși realitatea era cu totul alta. Păi, cum să mai ai încurajare să mai ajuți pe leprosul care își arată obrazul plin de bubele nerecunoștinței?
Nu vi s-a întâmplat câte o poznă din aceasta?
Cu ce posturi să-l înnobilezi pe nerecunoscător?
Cu Postul Paștelui, fraților!
Calinic Argeșeanul
