În Inăul de la umbra muntelui Şatra lui Pintea Viteazul, m-am bucurat de o mare frumuseţe naturală. Aducea un pic cu satul unde m-am născut. Biserica din lemn, de o mare frumuseţe artistică, adusă din Rusul Băii Mari datează de prin 1778. Iarna era un frig groaznic în biserică.
– La noi nu-i voie să se facă foc în biserică – Domnule Părinte! Să venim mulţi ca să suflăm aburi şi să ne încălzim. Aşa mi-a îngheţat apa în sticle şi vinul în Potir. Le dezgheţam cu mâinile. Iar frigul îndurat, cine-l poate povesti?
Gândul meu era ca să se facă o biserică nouă în Inău, s-o păstrăm pe cea de lemn şi s-o ferim de primejdia focului. Pentru aceasta s-a făcut proiectul nou şi căutam un loc de zidire. A rămas să o facă urmaşul meu Horvat Aurel, originar din Inăul cu oameni gospodari.
Din cauza necazurilor care nu se mai sfârşeau, doream să pregătesc un preot din zonă. Ei nu mai voiau „venetici” care veneau şi plecau. Le era greu să tot schimbe „popi”, cum ziceau ei.
– No, Domnule Părinte, vrem popa nost`. Nu că dumneata n-ai fi bun, dar găseşte unul de aici, ca să nu mai plece. Mă bucuram de sănătatea vorbei. Ştiau ei că aşa se va întâmpla nu peste mult timp, că prea doreau acest lucru.
Într-una din zile, umblând prin Inău cu Crucea, de Bobotează, am intrat în casa familiei Horvat. După ce am stropit casa, în picioare, drepţi ca la armată, un tânăr sărută Crucea cu un respect aparte. Atunci mi-a căzut picătura din cer: acela va fi preot!
La plecare întreb pe tatăl său, care m-a condus:
– Cine este tânărul care s-a închinat aşa frumos?
– Fiul meu, Aurel. A venit de la armată acum. Se va angaja şi-i vom face curând nuntă.
– Fiul dumitale, Aurel, trebuie să ajungă preot! Să amâne căsătoria şi serviciul să-l lase pentru a se pregăti în vederea examenelor. La Curtea de Argeş este un Seminar vocaţional, special, pentru preoţii din Ardeal. Îmi dai răspunsul săptămâna viitoare.
Când ne-am întâlnit, răspunsul a fost afirmativ. Le-a rezolvat pe toate aşa cum le-am spus. Am plecat cu fiul său Horvat Aurel la Sihăstria, în Moldova, pentru a se pregăti serios pentru examene. Bucuria mea a fost că am întâlnit pe Părintele stareţ al Sihăstriei Neamţului, Protosinghelul Caliopie Apetri, strănepotul lui Ion Creangă.
El a primit pe tânărul Horvat Aurel pentru a se pregăti în vederea admiterii la Seminarul Teologic special de la Curtea de Argeş. În anul 1971, toamna, când plecam din Maramureş, Horvat Aurel era admis la Seminarul de la Curtea de Argeş. Gândul inăoanilor biruise. Vor avea popa lor, aşa cum au dorit, iar eu eram fericit pentru că va ridica şi biserica cea nouă, de la Inău, care stătea ascunsă în proiect.
La ziua Crucii, 14 septembrie, a fiecărui an, după săvârşirea Sfintei Liturghii porneam un grup mai restrâns, într-un pelerinaj pe Şatra lui Pintea Viteazul. Ne luam de mâncare şi făceam drumul întins până pe podiş, sus, în vârful muntelui.
Acolo, la izvorul rece, aşezam o faţă de masă şi scoteam bunătăţile. Era o bucurie mare să vezi izvorând apa rece în vârful muntelui, iar bucatele erau o binecuvântare de la Dumnezeu. După aceea, ne urcam pe scări în vârful observatorului, de unde se vedea până la Baia Mare şi împrejurimi.
Acest munte, drag inimii mele, a fost loc de refugiu pentru viteazul Pintea, care s-a răsculat împotriva străinilor care ne asupreau, prin anii 1700. A murit sub zidurile Băii Mari, cu gândul la dezrobirea românilor de sub stăpânirile străine.
De câte ori urcam muntele, celor prezenţi le spuneam gândul de a zidi acolo mănăstire. În chip minunat, imediat după 1990, preotul Ioan Cosma a ridicat o mănăstire la poalele muntelui Şatra lui Pintea Viteazul şi un schit chiar sus pe platou, exact unde noi ne-am întins prânzul de altădată.
La Mănăstirea Sfânta Cruce, acum slujeşte permanent ctitorul ei harnic şi devotat, Preotul Ioan Cosma, cu aprobarea şi binecuvântarea specială a Arhiepiscopului Justinian, conducătorul Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului.
Laud pe Dumnezeu pentru marea Sa iubire de oameni!
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
