Când este vorba de sinceritate, cu ardelenii nu este de glumă. Aşa i-am cunoscut, mai ales pe cei din Tioltiur. La slujbele din sărbători şi duminici, toţi creştinii veneau la biserică să se roage, să stea în rânduială şi să cânte de se zguduiau ferestrele. Era o mare bucurie să fii în mijlocul lor. Dacă mă mai supăram, la biserică mă vindecam.
Era obiceiul bun, ca tinerii care mergeau la armată să vină să se spovedească şi să se împărtăşească, stând la Sfânta Liturghie în genunchi, tot timpul. Modul sincer de a se spovedi unii tineri m-a uimit. Nu mai văzusem şi auzisem astfel de oameni. M-am gândit că se mântuiesc, fără nicio îndoială.
Eram fericit că sunt pe lume astfel de oameni.
Cu mirii şi miresele era o bucurie să-i vezi înainte de nuntă, cum vin dimpreună să se spovedească la duhovnic. Cele trei Sfinte Taine: Spovedania, Împărtăşania şi Cununia sunt trei forţe spirituale ale Duhului Sfânt, care întăresc pe cei doi la drumul plin de greutăţi.
Aşadar, mirii spovediţi stăteau la Sfânta Liturghie, se împărtăşeau şi se cununau. Adevărată aşezare spirituală. Sănătate deplină la suflet şi la trup.
Tot făcând slujbe mai des, adică în fiecare zi, s-a auzit de „călugărul” din Tioltiur.
Eu nu auzisem. Eram mirat de vorbele ce se spuneau şi de care am auzit mult mai târziu. Şi ca să nu uit, voi povesti un episod din cele multe. Într-una din zile vine la Tioltiur o femeie din Aluniş, un sat de peste dealuri, la vreo zece kilometri. La întâlnire mi-a spus că fata ei, de vreo 8-9 ani este mută din naştere.
– Va vorbi de n-ai să te mai înţelegi cu ea! Nici n-ai să-ţi mai aminteşti că a fost mută, am încurajat-o pe biata femeie care plângea în hohote. Am făcut Sfânta Liturghie şi am citit la urmă toate rugăciunile pentru sănătate, inclusiv cele de la Sfântul Maslu. Am sfinţit hainele, sarea şi făina pentru casă. Le-am miruit, plecând în pace.
Pe drum, fata a început a vorbi, ca şi cum n-ar fi fost mută niciodată. Bucuria mamei, dar şi a fetiţei au fost fără margini. Satul întreg vuia de vestea vindecării fetei mute. Aşa au aflat şi satele din jur, că la Tioltiur este un „făcător de minuni”, fără să se pomenească de credinţa mamei îndurerate.
Drept urmare, nu peste multă vreme, în satul din fundătură, veneau bolnavi cu căruţele pentru a se vindeca. M-au apucat spaimele. Am văzut bolnavi care m-au speriat.
– Doamne, Dumnezeule! Scapă-mă de această nenorocire! Ce să fac cu aceşti bolnavi? Te rog vindecă-i înainte de a pleca de acasă! Nu pot spune câţi bolnavi am văzut şi în ce stare jalnică erau. Credeam că-i un vis urât. Uşor-uşor, Dumnezeu m-a izbăvit de venirea bolnavilor la Tioltiur, pe care sigur îi vindeca Dumnezeu, înainte de a porni la drum.
Când cineva se vindecă la Sfântul Maslu, sau cu alte rugăciuni, nu ştii cine s-a rugat mai mult, mai bine, cine a crezut mai puternic, sau cine este mai curat în faţa lui Dumnezeu. Taina rămâne taină în faţa oamenilor pentru a nu cinsti creatura mai mult decât pe Creator.
Cel mai uşor lucru este să te crezi sfânt şi mare făcător de minuni. Şi mai periculos este atunci când au şi alţii părerea ta. Astfel, înşelăciunea se furişează, pe nebăgare de seamă, în sufletul naiv şi nematurizat duhovniceşte.
Calinic Arhiepiscopul, Toată vremea-și are vreme, volumul I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2013.
