Marii noştri voievozi şi-au dat mâna de atâtea ori pentru a înfrunta valurile potrivnice ale istoriei, înţelegând că unirea este chezăşia păstrării fiinţei noastre pe glia străbună.
Pentru dreptul la identitate şi unitate naţională s-au jertfit Constantin Brâncoveanu şi Tudor Vladimirescu, pentru idealul emancipării sociale şi naţionale au luptat cu însufleţire revoluţionarii de la 1848, dintre care cei mai mulţi au devenit artizanii Unirii pe care o sărbătorim astăzi.
În ziua de 24 ianuarie 2021, în biserica parohiei Domnești de Sus din protoieria Curtea de Argeș, în cadrul proiectului „Centenarul parohiei Domnești de Sus”, a fost desfășurată o activitate de Ziua Unirii Principatelor Române.
A fost oficiată o slujbă de Te Deum de către preoții slujitori Moisescu Ionuț Daniel și Vlăsceanu Ovidiu Marian, în care s-au înălțat rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru sufletele celor care au luptat pentru înfăptuirea Unirii Principatelor Române, dar și pentru ca mila divină să se reverse asupra poporului român de pretutindeni, aducând izbăvire de boală și sfântă ocrotire.
Părintele Vlăsceanu Ovidiu Marian a rostit un cuvânt catehetic, în care a făcut apel la memoria istoria bisericii noastre, arătând că realizarea Unirii a fost benefică și pe plan spiritual, având în vedere organizarea structurilor bisericești din toate provinciile românesti, sub conducerea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, confirmat de Alexandru Ioan Cuza prin Legea din anul 1864.
În urma demersurilor către Patriarhia Ecumenică (1865) pentru obținerea recunoașterii autocefaliei, s-au creat premisele ridicării Bisericii Ortodoxe Române, autocefale din anul 1885, la rangul de Patriarhie, în anul 1925.