Tudor Vladimirescu reprezintă pentru neamul românesc una dintre cele mai importante personalități din prima jumătate a veacului al XIX-lea, care a marcat istoria noastră națională, cutremurând din temelii organizarea socio-politică a epocii, deschizând calea pentru înlăturarea domniilor fanariote și pregătirea constituirii statului național unitar român.
În ziua de 29 martie 2021, cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic, în biserica parohiei Domnești de Sus din Protoieria Curtea de Argeș, a avut loc un eveniment cultural: „200 de ani de la revoluția lui Tudor Vladimirescu”, care se înscrie în proiectul cadru al parohiei intitulat: „Centenarul parohiei Domnești de Sus”, dedicat aniversării a o sută de ani de existență ai sfântului locaș.
A fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Tudor Vladimirescu și pentru toți cei care s-au jertfit în revoluția de la 1821. Preoții slujitori Moisescu Ionuț Daniel și Vlăsceanu Ovidiu Marian de la parohia Domnești de Sus și Comandașu Cătălin și Grigorescu Petre de la parohia Domnești de Jos, au înălțat rugăciuni pentru iertarea păcatelor celor care și-au dat viața în luptele duse pentru libertatea și demnitatea poporului român.
Părintele Ovidiu Marian Vlăsceanu – consilier cultural și comunicații media al Eparhiei Argeșului și Muscelului, a transmis arhiereasca binecuvântare și a mulțumit celor care au dorit să fie organizatori ai acestui eveniment: Filiala Județeană Argeș „Posada” a A.N.C.M.R.R. și Revista „Suflet Românesc”.
Domnul colonel Laurențiu Domnișoru, președintele Asociației „Posada” a mulțumit pentru frumosul gând de a întrupa un simpozion în care să evocăm personalitatea lui Tudor Vladimirescu și a faptelor sale de glorie. Părintele paroh Moisescu Ionuț Daniel a rostit un cuvânt în care a subliniat faptul că în biserică au fost primele școli, care au format oamenii de cultură de mai târziu.
Domnul Șuța Ion, cu emoție, a rostit un cuvânt din partea credincioșilor domneșteni, felicitând pe cei care s-au ostenit la realizarea acestui eveniment, și a propus și o temă pentru o viitoare manifestare, în care să fie comemorați și luptătorii anticomuniști din zona comunei Domnești, precum și pe cei din cele două războaie mondiale.
Elevul Rareș Ștefan Stoiciu din clasa a VI-a a bucurat sufletele celor prezenți prin frumusețea costumului popular purtat cu mare cinste, dar și prin interpretarea la fluier și saxofon, a unor melodii patriotice.
Au fost susținute comunicări de către: istoricul Bogdan Grigore, George Robert Mitrache – redactor șef al revistei „Glasul iubirii”, părintele Ovidiu Marian Vlăsceanu – consilier eparhial; istoricul George Rotaru, director al Editurii Bibliostar din Râmnicu Vâlcea, prof. dr. George Baciu, redactor șef al revistei „Suflet Românesc” și meșterul popular Ion Rodoș.
Istoricul George Rotaru a vorbit despre steagul de luptă al lui Tudor Vladimirescu, fiind remarcat faptul că pe acel steag a apărut pentru prima dată tricolorul românesc, steagul fiind păstrat cu sfințenie de un căpitan al lui Tudor Vladimirescu, după moartea acestuia.
După această prezentare, au fost dăruite aceste steaguri organizatorilor.
În finalul simpozionului, meșterul popular Ion Rodoș a prezentat un obiect semnificativ la oierit, și anume bâta ciobănească – element de tradiție românească, păstrat prin vreme în frumosul sufletului românesc.
Mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu a reaprins în epocă speranța conaționalilor că se pot elibera de sub stăpânirea otomană, iar legăturile acestuia cu Biserica ne arată că Ortodoxia Românească nu a fost niciodată străină de aspirațiile neamului nostru românesc, ci, dimpotrivă, le-a susținut și le-a apărat.