Caravana social filantropică,, Ghiozdanul meu”, inițiată la acest început de an școlar în cele șase protopopiate ale Eparhiei Argeșului și Muscelului, a ajuns în cursul zilei de astăzi și în comuna argeșeană Lunca Corbului, aflată în cuprinsul protopopiatului Costești.
Prin contribuția parohiilor din zona sudică a județului Argeș, au fost oferite ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare la 134 de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale ,,General Constantin Cristescu” – Lunca Corbului. Acțiunea socială a fost coordonată de părintele consilier Andrei Diaconescu împreună cu părintele protoiereu Alexandru Ionuț și preoții din parohiile aflate în această comună. Proiectul are drept scop dorința de a veni în sprijinul elevilor proveniți din familii defavorizate, dar și de a motiva pe cei care au obținut până acum rezultate bune la învățătură.
Astăzi s-a încheiat actiunea socială ,, Ghiozdanul meu” începută în urmă cu o săptămână. Astfel, Sectorul Social Filantropic și de Misiune al Eparhiei Argeșului și Muscelului a reușit la acest nou început de an școlar să aducă bucurie la peste 2000 de elevi în protopopiatele Pitești, Curtea de Argeș, Câmpulung Muscel, Topoloveni, Mioveni și Costești.
Scopul acestei acțiuni sociale este de a se diminua abandonul școlar și de a se ușura situația financiară a familiilor care nu au posibilitatea să le ofere copiilor cele necesare pentru desfășurarea procesului educativ.