(Scurt catehism)
Unii oameni, cred că pot citi și interpreta Biblia singuri, fără să țină cont de Biserica lui Hristos. Dar asta înseamnă, de fapt, să rupi Scriptura din Tradiția care i-a dat naștere. Biblia nu a căzut din cer, legată între coperte. A fost scrisă în timp, de oameni inspirați de Duhul Sfânt, și a fost recunoscută ca autentică de către Sfinții Părinți și sinoadele Bisericii, după multă rugăciune, postire și discernământ.
Mireasa este Biserica, adunarea celor răscumpărați prin sângele Mielului, iar Hristos este Mirele ceresc, Cel care Și-a dat viața pentru ea: „Hristos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească” (Efeseni 5, 25-26). Această imagine nu este doar o metaforă poetică, ci exprimă realitatea profundă a unirii dintre Dumnezeu și omenire, realizată în Hristos și trăită în Biserică, Trupul Său cel tainic.
Zestrea miresei, adică a Bisericii, nu este una lumească, ci duhovnicească: este alcătuită din credința apostolică, din Sfintele Taine, din viețile sfinților martiri și mărturisitori, din suferința și iubirea celor care au păstrat neîntinată făgăduința nunții veșnice cu Hristos. Este zestrea celor care, prin pocăință și har, au fost logodiți cu Mirele și poartă haina albă a curăției, pregătiți pentru ospățul nunții Mielului: „Să ne bucurăm şi să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului şi mireasa Lui s-a pregătit, Şi i s-a dat ei să se înveşmânteze cu vison curat, luminos, căci visonul sunt faptele cele drepte ale sfinţilor” (Apocalipsa 19, 7-9). Această nuntă mistică este vestită încă din Vechiul Testament: „Te voi logodi cu Mine în veșnicie, te voi logodi cu Mine întru dreptate și judecată, întru milă și întru îndurări” (Osea 2, 21). Ortodocșii, indiferent de apartenența etnică, nu se definesc propriu-zis ca un „popor al unei Cărți”, așa cum sunt numiți musulmanii. La aceștia, credința se sprijină pe o carte considerată a fi dictată în mod direct de fondatorul religiei lor, având o autoritate exclusivă. În schimb, în tradiția iudeo-creștină, raportarea la Scriptură are o altă dinamică și o altă geneză. Atât în iudaism, cât și în creștinism, comunitățile credincioșilor au existat și s-au transmis prin viu grai și prin cult mult înainte de fixarea definitivă a canonului scripturistic. În cazul evreilor, accentul pe Scriptură a devenit central mai ales după distrugerea primului Templu din Ierusalim, când jertfa cultică a fost înlocuită treptat cu studiul Legii. Iisus Hristos, Domnul nostru, nu a scris El Însuși vreo carte și nici nu avem mărturii clare că le-ar fi poruncit apostolilor să scrie. În schimb, El nu a lăsat o „carte”, ci S-a lăsat pe Sine: „Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). În creștinism, temelia și autoritatea vieții de credință nu este o carte în sine, ci Însuși Hristos cel Viu, Fiul lui Dumnezeu întrupat, prezent și lucrător în Biserică prin harul Duhului Sfânt și în împărtășirea de taină a Trupului și Sângelui Său în Sfânta Euharistie.
🔔 Biblia s-a născut în Biserică.
În primele veacuri creștine, credincioșii nu aveau toți Sfânta Scriptură în casele lor. Nu exista tipar, iar textele sacre erau scrise de mână pe suluri costisitoare, accesibile doar comunităților înstărite. Multe comunități bisericești dețineau, poate, doar o singură Evanghelie din cele patru. Citirea Scripturii se făcea în cadrul adunărilor liturgice, sub conducerea episcopului sau a slujitorilor rânduiți. Cei mai mulți creștini cunoșteau cuvântul lui Dumnezeu prin auz, din propovăduirea apostolilor și a Părinților Bisericii. În acest context, credința se transmitea vie, în Biserică, chiar în vremea prigoanelor aprige care mistuiau scrierile și bisericile, dar întăreau sufletele. Sfânta Scriptură nu era doar citită, ci trăită cu prețul vieții de cei care Îl iubeau pe Hristos mai mult decât lumea.
💬 Sfânta Scriptură este insuflată de Dumnezeu (II Timotei 3, 16), dar nu toate traducerile păstrează fidel sensul ei adevărat. Unele versiuni, precum cea a lui Dumitru Cornilescu sau traducerea „Lumii Noi”, omit părți din Vechiul Testament și conțin expresii care denaturează învățătura ortodoxă – de pildă, numirea Maicii Domnului „nevastă” în loc de „logodnică”. De asemenea, versetul din II Corinteni 2, 15: „Pentru că suntem lui Dumnezeu bună mireasmă a lui Hristos între cei ce se mântuiesc şi între cei ce pier”, este tradus inexact ca „cei ce sunt pe calea mântuirii şi cei pe calea pierzării”, slăbind astfel ideea de luptă personală pentru mântuire. Însă Hristos spune limpede: „Nevoiţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea” (Luca 13, 23-24). Adevărata mântuire nu este o simplă cale, ci o nevoință, un efort continuu. Cinstim cuvântul Domnului cuprins în Scriptură, dar nu așezăm Biblia la loc de adorare, căci centrul credinței noastre este Hristos cel viu, prezent în Biserică, mai ales în Sfânta Euharistie. Sfânta Tradiție Apostolică este temelia vieții Bisericii și un izvor autentic al Revelației dumnezeiești, împreună cu Sfânta Scriptură, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Așadar, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni 2, 15).
Prin urmare, Sfânta Tradiție nu trebuie confundată cu:
– tradiții populare locale,
– obiceiuri recente sau regionale,
– practici personale ale unor slujitori,
– inovații fără temei patristic sau sinodal.
Acestea, chiar dacă pot apărea în unele contexte eclesiale, nu au autoritate revelatoare și nu pot fi puse pe același plan cu Tradiția Apostolică autentică.
În ceea ce privește traducerea Sfintei Scripturi, este de menționat că versiunea Cornilescu originală a fost marcată de influențe neoprotestante, afectând redarea unor termeni și concepte esențiale pentru credința ortodoxă. Totuși, în ultimii ani, Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) a trecut printr-un proces laborios de corectare și îmbunătățire, oferind o redare mai fidelă sensului original al textelor biblice, dar ea rămâne tot o versiune de uz interconfesional, care nu poate înlocui traducerile oficiale ale Bisericii Ortodoxe, cum este cea sinodală.
📜 De ce să dau mai multă crezare unui predicator modern, care poate nici măcar nu cunoaște limba greacă a Noului Testament, decât unui Sfânt Părinte din secolul al IV-lea, care nu doar că vorbea această limbă din naștere, dar trăia profund în duhul apostolic, în comuniune cu întreaga Biserică a lui Hristos?
Textele care se citesc și se rostesc în timpul Sfintei Liturghii vin din Sfânta Scriptură sau sunt inspirate din ea. De fapt, Liturghia este modul în care Biserica se roagă cu Biblia. Încă din primele veacuri creștine, citirea și explicarea Scripturii se făceau chiar în timpul Liturghiei. De exemplu, în anul 150, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful descria cum creștinii se adunau duminica și ascultau lecturi din scrierile Apostolilor și ale prorocilor. Apoi, urma tâlcuirea (predica) și împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos. Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Vasile cel Mare sau a Sfântului Grigorie Dialogul este plină de versete, psalmi și imagini biblice. Acești sfinți nu doar au explicat Biblia, ci au trăit-o la altar, ca preoți, și au așezat-o în rugăciunile Liturghiei.
Biserica nu se sprijină doar pe litera Scripturii, ci pe întreg contextul viu în care a fost scrisă și păstrată: predania apostolică, hotărârile Sinoadelor Ecumenice, viața liturgică, rugăciunea Bisericii, icoanele primelor veacuri, scrierile Sfinților Părinți și credința neschimbată a celor care L-au urmat cu jertfelnicie pe Hristos. Toate acestea împreună alcătuiesc ceea ce numim Sfânta Tradiție, nu o sumă de obiceiuri omenești, ci însăși viața Duhului Sfânt lucrând în Biserică. În Ortodoxie, Scriptura este sufletul Sfintei Tradiții, iar Tradiția este rădăcina din care crește și este înțeleasă Scriptura. Nu le putem despărți fără să deformăm adevărul.
🧩 Așa cum un mozaic nu poate fi înțeles luând pietrele separat, nici Scriptura nu poate fi înțeleasă rupând-o din Tradiție. Sfântul Irineu al Lyonului spunea că ereticii smulg versete din context și creează o învățătură falsă, cum ai lua bucăți dintr-un chip de împărat și ai încerca să compui imaginea unui câine.
📌 Biblia nu poate fi interpretată oricum.
Sfântul Apostol Petru avertizează: „Nicio proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia” (II Petru 1, 20). De aceea, Ortodoxia păstrează tâlcuirea unitară a Sfinților Părinți, consensus Patrum – adică înțelegerile lor comune, „consensul Părinților (Bisericii)” sau „învoirea Sfinților Părinți”, chiar dacă au trăit în epoci și locuri diferite. Duhul Sfânt le-a descoperit aceeași credință și i-a călăuzit spre același adevăr, care este Hristos.
Domnul Iisus Hristos nu a venit să întemeieze un curent de gândire, ci să zidească Biserica Sa: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Așadar, creștinismul nu este o filozofie individualistă, ci o viață trăită în comuniune, în Trupul tainic al lui Hristos – Biserica. Biserica este Sobornicească, adică universală, deoarece păstrează, de-a lungul veacurilor, adevărul de credință transmis pretutindeni, întotdeauna și tuturor, cum spuneau Sfinții Părinți. Ea nu este doar un cadru istoric, ci spațiul viu în care se păstrează credința, harul, Sfintele Taine și dreapta tâlcuire a Scripturii.
☦️ A fi ortodox înseamnă a rămâne în Tradiția vie a Bisericii, în comuniune cu Sfinții care L-au urmat pe Hristos și care au păstrat cu prețul vieții adevărul revelat. Așa se explică de ce, chiar dacă n-ar fi rămas niciun manuscris al Scripturii, Biserica ar fi fost capabilă să reconstituie tot ce este esențial pentru mântuire. Nu prin simple raționamente omenești, ci prin Duhul Sfânt care trăiește în ea.
📖 În secolul al XVI-lea, reforma protestantă a rupt această continuitate. În loc să se întoarcă la Biserica apostolică, cea din Ierusalim, unii reformatori au optat pentru o Biblie interpretată izolat, în afara Harului și a Tradiției. Așa s-a ajuns, din dorința sinceră de reformă, la mii de confesiuni divergente și la un creștinism dezbinat. Cartea „Erezie și reformă în Anglia” de Georgi Vasilev aduce lumină asupra acestei rupturi. Autorul arată că ideile lui Wycliffe, Langland, Tyndale și Milton nu s-au născut în vid, ci au fost influențate de un curent spiritualist și dualist, moștenit de la gnostici și alimentat de bogomilismul și catarismul apusean.
Această influență, mascată în haine reformatoare, a condus la negarea sacramentalității, la minimalizarea Sfintei Euharistii și la contestarea autorității Bisericii în favoarea unei conștiințe autonome și a unei Scripturi „de capul fiecăruia”. Wycliffe scria: „Acolo unde Biblia și Biserica nu se pot pune de acord, trebuie să ascultăm Biblia. Iar acolo unde conștiința și autoritatea umană sunt în conflict, trebuie să urmăm glasul conștiinței.” Dar învățătura ortodoxă arată limpede: nu există conflict real între Biblie și Biserică, pentru că Biserica a născut Scriptura, a canonizat-o și a păstrat-o prin Duhul Sfânt: „Când va veni El, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul” (Ioan 16, 13). Sfântul Irineu de Lyon scria fără echivoc: „Prin Biserică am primit Scriptura, și doar în ea o putem înțelege cu adevărat.”
🛡️ Biblia nu poate fi despărțită de Duhul Bisericii. Altfel, riscă să fie răstălmăcită. Conștiința, oricât de sinceră, nu este o autoritate absolută. Ea trebuie luminată, formată și hrănită în Trupul lui Hristos. „Unele căi par drepte în ochii omului, dar sfârşitul lor sunt căile morţii.” (Pilde 14, 12)
🔔 Așadar, întrebarea nu este: Biblia sau Biserica? Ci: Biblia în și prin Biserică.
De asemenea, trebuie subliniat că epistolele Noului Testament nu au fost scrise cu scopul de a explica totul de la început. Cei cărora li se adresau Sfinții Apostoli cunoscuseră deja esențialul vieții, morții și învierii lui Hristos, prin propovăduirea lor sau a ucenicilor direcți. Altfel, nu ar fi devenit creștini. Predicile consemnate în Faptele Apostolilor sunt doar rezumate ale unor cuvântări ample, pline de conținut hristologic. În secolul I, lumea era dominată de cultura orală. Informațiile esențiale circulau pe cale vorbită. Majoritatea populației Imperiului Roman era analfabetă. Totuși, în rândul bărbaților evrei, rata alfabetizării era mai mare, datorită învățăturii sinagogale începute de la vârste fragede. Cei mai sârguincioși învățau pasaje vaste din Scriptură pe de rost și, dacă doreau să devină învățători, urmau ani de ucenicie în preajma unor rabini renumiți. Această tradiție a învățării prin ascultare, memorare și predanie vie a constituit cadrul firesc în care s-a răspândit Evanghelia. De aceea, Sfântul Apostol Pavel spune: „Credința vine prin auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10, 17). Astfel, predica vie, în sânul Bisericii, rămâne esențială.
🪵 „Biblia este un măr frumos care a crescut în pomul Tradiţiei. Dar eu nu văd numai mărul; eu cred în rădăcină şi în copac, că rădăcina Bibliei este Sfânta Tradiţie.” – spunea Sfântul Cleopa Ilie, exprimând simplu şi profund adevărul ortodox că Sfânta Scriptură nu poate fi despărţită de Tradiţia Bisericii.
Unii oameni cred că sunt deja mântuiți doar pentru că au participat la o „evanghelizare”, au făcut câteva lecții de cateheză, apoi au fost botezați (în afara Bisericii) și au devenit membri într-o comunitate neoprotestantă. Dar întrebarea serioasă este: Sunt ei cu adevărat salvați? Le-au fost iertate păcatele? Trăiesc ei cu Hristos sau doar cu o idee despre El? În Ortodoxie, mântuirea nu e ceva care se obține în 10 pași rapizi. Nu e o emoție de moment sau o adeziune la un grup. Mântuirea e o viață întreagă trăită cu și în Hristos – în Biserică, acolo unde sunt toate cele necesare: credința dreaptă, Tainele, rugăciunea, pocăința și dragostea lucrătoare. Sfântul Apostol Pavel spune că Dumnezeu „ne-a scos din stăpânirea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului iubirii Sale” (Coloseni 1, 13). Dar asta nu se întâmplă fără luptă, nevoință, schimbare. Nu e suficient să spui: „Îl iubesc pe Iisus”, dacă nu trăiești cu El, în Biserica pe care a întemeiat-o El.
📚 Pentru cei care doresc să se apropie de cunoașterea Bibliei în duhul Bisericii Ortodoxe, recomandăm cu căldură următoarele lucrări, potrivite pentru începutul acestui drum duhovnicesc:
🔹 „Biblia împotriva protestantismului. Respingerea ereziilor protestante prin versete biblice” – Monah Antonie
O lucrare apologetică accesibilă, în care sunt prezentate învățături ortodoxe esențiale prin confruntarea directă cu reinterpretările eretice. Fiecare temă este însoțită de citate biblice clare și bine alese, ce susțin învățătura Bisericii.
🔹 „Călăuză în credința ortodoxă” – Sfântul Părinte Cleopa Ilie
O carte fundamentală pentru începători, scrisă cu dragoste pastorală. Răspunde cu simplitate și profunzime la numeroase întrebări legate de viața duhovnicească, Sfintele Taine și Scriptură. Este o adevărată introducere în gândirea și trăirea ortodoxă.
🔹 „Scrisoarea lui Dumnezeu” – Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul
O meditație vie despre Sfânta Scriptură ca expresie personală a iubirii lui Dumnezeu față de om. Cartea îndeamnă la o lectură duhovnicească a Bibliei, însoțită de rugăciune și trăire curată.
🔹 „Citirea Scripturii în Biserica Ortodoxă. Ciclul Duminical” – Doru Costache
Această lucrare oferă o abordare liturgico-exegetică, prezentând modul în care Biserica interpretează textele biblice în cadrul slujbelor duminicale. Este un ghid excelent pentru cei care doresc să aprofundeze legătura dintre Biblie și viața liturgică ortodoxă.
✒️ Protos. Prof. Vintilă Rafael Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat, Pitești
📣 Proiect cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI
