news        mail   location

 
 

Am aflat cu întristare despre trecerea neașteptată din această viață, a Preotului Ilie Geangavelea de la Parohia Zorile, protoieria Costești, în urma unui nefericit accident de circulație, petrecut în ziua de luni, 14 mai 2024.

 

Condoleanțele noastre se îndreaptă către familia Părintelui Ilie Geangavelea, transmițându-i gândul nostru părintesc de mângâiere, compasiune și întărire în fața unei suferințe atât de grele și ne rugăm Preasfintei Treimi să le dăruiască har și putere ca să biruiască durerea copleșitoare de acum.

În aceste momente de vremelnică despărțire de preotul Ilie Geangavelea, întru așteptarea Învierii de obște, suntem alături de cei cunoscuți și apropiați părintelui, precum și de întreaga comunitate a credincioșilor din parohia Zorile.

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru întărirea și mângâierea lor. Iar pentru sufletul Părintelui Ilie Geangavelea ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel ce prin Înviere a biruit moartea, să-l așeze în ceata sfinților Săi slujitori, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veșnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,

Calinic Argeșeanul

Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului

 

Totodată, ne rugăm pentru sănătatea și ajutorul părintelui Alexandru Mocanu, care a fost rănit în același accident, și se află în grea suferință pe patul de spital!

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar