news        mail   location

 
 

În Duminica Sfântului Apostol Toma, foarte mulți credincioși din cuprinsul Eparhiei Argeșului și Muscelului au ajuns la mănăstirea Glavacioc, ctitorie a domnitorului Vlad al IV-lea Călugărul. Aceștia au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie, care a fost oficiată  de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic Argeșeanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.



 

În cuvântul rostit, Chiriarhul a vorbit despre Sfântul Apostol Toma care, după ce L-a văzut pe Iisus înviat, a reușit să-și vindece îndoiala și să devină un mărturisitor puternic atât al Învierii lui Hristos, cât şi al dumnezeirii Sale. 

Prezența Ierarhului Argeșean la Mănăstirea Glavacioc, după cinstirea praznicului ,,Izvorul Tămăduirii” nu a fost deloc întâmplătoare. Este cunoscut faptul că sfântul lăcaș are în apropiere un izvor care curge de sub altarul bisericii. Domnitorul Vlad al IV-lea Călugărul, ctitorul principal, suferea de o boală de stomac, dar bând apă de la izvor, s-a vindecat de neputinţa lui. Ca recunoştinţă, Glavaciocul a fost folosit ca reşedinţă domnească, unde noul ctitor va fi şi înmormântat în septembrie 1495. 

Prima atestare documentară  a mănăstirii Glavacioc este din anul 1441 din vremea domnitorului muntean  Vlad Dracul. Invazia otomană din anul 1462 a distrus-o, astfel că nepotul lui Mircea cel Bătrân, Vlad al IV-lea Călugărul, a rectitorit mănăstirea distrusă, ridicând o biserică de zid şi înzestrând-o cu moşii.

Pe lângă hramul principal închinat praznicului Bunei Vestiri, în anul 2017, cu ocazia cinstirii domnitorului Sfînt Ștefan cel Mare, Chiriahul Eparhiei Argeșului și Muscelului a  hotărât să pună mănăstirii al doilea hram în cinstea  marelui voievod moldovean.

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar