news        mail   location

 
 

Începutul lunii Octombrie-Brumărel, în fiecare an, vestește și începerea Noului An Universitar, așteptat cu mult entuziasm, emoție și bucurie, deopotrivă de studenții și cadrele didactice din toată Țara.

 

Anul Universitar 2024-2025, înseamnă un început de drum nou pentru tinerii care acum pășesc pentru prima dată în sălile de curs ale Centrului Universitar din Pitești – Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, sau continuarea drumului deja început în anii trecuți, de actualii studenți.

Mediul universitar, după cum bine cunoaștem, presupune dorința de aprofundare a cunoștințelor dobândite în școala generală și liceu, și de desăvârșire intelectuală.

Procesul educațional universitar este uneori anevoios, și necesită devotament, efort, inovație și spirit creator, dar și sacrificii pentru dobândirea marelui dar al științei.

Studenții, prin multă muncă și dăruire de sine, cu ajutorul profesorilor dedicați și cu ajutorul Domnului Dumnezeu, trebuie să știe că totul este cu putință, deoarece Creatorul nostru, răspunde chemărilor sincere și curate, și revarsă darurile Sale cele minunate asupra făpturilor Sale, din bunătate și iubire milostivă.

Biserica Străbună și Universitatea au fost și sunt chemate permanent să colaboreze și să descopere bucuria conlucrării prin dialog și cercetare, pentru a se depăși barierele și obstacolele educaționale, și promovarea valorilor noastre naționale nepieritoare.

De aceea, cadrele didactice universitare și studenții sunt îndemnați, ca în procesul de cercetare academică, să întrebuințeze în egală măsură instrumentele științei, și puterea credinței.   

Universitatea, pe lângă rolul de a forma profesional pe studenți, are menirea să formeze și caractere umane morale, care să contribuie la bunăstarea societății românești.

Cunoașterea și tehnologia au căpătat astăzi un rol major în abordarea problemelor lumii contemporane, deschizând noi posibilități, dar în același timp, determinând și schimbări nebănuite, care trebuie tratate și analizate cu responsabilitate de factorii umani decidenți.

În multe cazuri, domeniile tradiționale ale cunoașterii se modifică și conlucrează, iar așteptările societății argeșene și muscelene pentru învățământul superior sunt tot mai mari.

Biserica Ortodoxă a prețuit, prețuiește și va sprijini domeniul educației în toate formele de existență și de funcționare, deoarece nu trebuie să trecem cu vederea, că primele școli românești au funcționat în cadrul bisericilor și așezămintelor monahale.

În lumina acestor gânduri, Stimați Studenți,

Mă adresez Domniilor Voastre, cu îndemnul stăruitor, de a lua aminte la importanța procesul educațional în devenirea profesională și religioasă, și de a folosi cu multă chibzuință vremea care Vă este pusă înainte în beneficiul intelectual personal și comunitar.

Nu Vă irosiți timpul cu activități trecătoare, care pe termen mediu și lung nu contribuie la dezvoltarea educațională și spirituală.

Timpul, ca și omul, este trecător, iar orice clipă irosită, nu mai poate fi recuperată. Nu uitați acest lucru!

 Nu există o rețetă sigură pentru biruință, atât la nivel individual, dar mai ales la nivelul unei generații. Cu ceea ce știm astăzi este greu să decidem cu siguranță ce este bine pentru mâine, însă fiecare poate contribui prin educație în mod benefic la dezvoltarea societății și a României, în general.

Oamenii care fac diferența sunt aceia care se află permanent în contact cu lumea din jurul lor, adică sunt doritori de cunoaștere, misionari, jertfelnici, și implicați în viața socială, pregătindu-se cu atenție pentru responsabilitățile viitorului.

Avem convingerea, cunoscând rigoarea, implicarea, devotamentul și înaltul profesionalism al profesorilor universitari din Centrul Universitar Pitești, că studenții vor reuși să țină aprinsă flacăra gândirii și a credinței, care după cum spunea un filosof din vechime: odată aprinsă, se hrănește din ea însăși.

Îndrăzniţi stimați studenți și studente, să învățați cât mai mult cu putință, fiind cu luare aminte la pericolele acestei vieți.

Sfânta Scriptură, Scrisoarea lui Dumnezeu pentru noi oamenii, ne îndeamnă pe toți să fim fii ai binelui și ai luminii, pentru a dobândi desăvârșirea:  „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii!” (Efeseni 5,8).

Perioada studenției este un răstimp și pentru lecturarea și aprofundarea cărților fundamentale ale literaturii naționale și universale, și de consolidare a culturii generale.

Dorim cadrelor didactice universitare și harnicilor studenți, să aibă un Nou An Academic 2024-2025, bogat în realizări pe plan profesional și moral, dar și personal, cu mult ajutor de la Domnul Dumnezeu, în activitatea de studiere, cercetare și aprofundare a valorilor ştiinţifice, educaționale, spirituale, culturale și practice.

Rugăm pe Domnul Dumnezeu, Izvorul înţelepciunii veşnice și al tuturor darurilor cerești și pământești, să Vă lumineze şi să Vă binecuvânteze pe toţi, să Vă dăruiască sănătate deplină, spor bun, înger de pace, spre tot lucrul cel bun!

Vivat Academia, vivant professores!

Cu binecuvântare părintească, Vă întâmpină,

† Calinic

Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Informații de contact

phone Tel. / Fax: 0348401956;
arhiepiscopiaargesului @gmail.com

Prezentare

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului este o eparhie din cadrul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a Bisericii Ortodoxe Române. Are sediul la  Curtea de Argeș și este condusă de Părintele Arhiepiscop Calinic Argeșeanul.

Social media

Sfanta Mucenita Filoteea, sinaxar