Omenirea, în memoria ei, trebuie să păstreze anumite stări de suflet care au hotărnicit pentru totdeauna viața pe care și-a consumat-o în decursul timpului.
S-a scris mai de mult că muzica este anticamera Paradisului. Când am citit însă pe Cioran mi-am dat seama că muzica este dincolo de „anticameră”, adică chiar în Paradis.
Noi ne plângem deseori de amară nemulţumire şi că, dragă Doamne, am fi părăsiţi de cei din jurul nostru şi chiar de toată lumea. Sentimentul singurătate se aşează în inima şi sufletul nostru, de cele mai multe ori, doar cu buna noastră învoire.
Așa se poartă prin văzduh un titlu de material duhovnicesc și mai ales, mi-am zis, să facem o mică oprire, de Ziua Nașterii lui Iisus Hristos, aici pe pământ, în frumusețea lumii văzute. Este bine să medităm și să ne bucurăm, aducând mulțumiri Domnului Dumnezeu!
Cel mai groaznic sentiment este atunci când te simţi singur, părăsit de Dumnezeu şi de oameni, deopotrivă. Aceasta este cea mai mare cădere de ”sus”.
Este o mare binecuvântare și bucurie duhovnicească, ce cuprinde inima noastră și anul acesta, de a prăznui în pace și sănătate, Nașterea Domnului Iisus Hristos, aici pe Pământ, în Staulul acestei frumuseți a lumii văzute!
De multe ori Cioran îşi punea întrebări capitale. Dumnezeu era prea departe pentru înţelegerea lui, dar uneori, căuta cu îndărătnicie drumul care duce mai de-a dreptul spre Imperiul Său Duhovnicesc.
,,În lume-s multe, mari minuni, minuni mai mari ca omul, nu-s!”
Începem astăzi, cu ajutorul și binecuvântarea Bunului Dumnezeu, un Nou An calendaristic, punând început bun vieții noastre de zi cu zi.
Mișcarea, mersul Universului, din care și noi facem parte, presupune dintru început o forță uriașă, un prim motor (Primus Movens!) o primă pornire, ca a unui Ceas Uriaș, care este în același timp nemișcat, dar și autor al mișcării din Univers.
În „apucăturile” filosofice ale lui Cioran s-au regăsit mulţi cititori în decursul timpului. Nu mă ascund să mărturisesc, că citindu-l, aveam sentimente contradictorii. Când îl „ridicam” până la cer, când îl „cădeam” în timp.
Chiar dacă noi, oamenii, creatura predilectă a lui Dumnezeu, ne bucurăm de o stare aparte în Universul vizibil, fizic și posibil, sprijiniți ca într-un punct arhimedic, de vederea lucrărilor Sale, atât de diverse și nenumărate, bunătatea inimii ne îndeamnă să împrospătăm în fiecare zi, gândul de a ne considera împreună lucrători, de-a vălura cu Dumnezeu.
Muzica, după cum se vede, a tămăduit în decursul timpului atâtea inimi. Dar nu numai oamenii sunt cei care se învrednicesc de bucuria muzicii. Întreaga faună şi floră, întreaga natură înoată în acordurile muzicii.
Când citeşti pe Cioran mai cu atenţie şi eşti prudent să nu cazi în alunecările sale, rămâi de-a dreptul uimit şi trebuie să te scuturi, ca viteazul din poveste. Parcă nici nu-ţi vine să crezi.
Cioran când scrie despre muzică are o înţelegere şi o creştere halucinantă. Înflăcărarea lui pentru muzică, după cum se vede, nu are limite. El scrie hotărât: „Când asculţi pe Bach, vezi cum se înfiripă Dumnezeu. Căci muzica lui este generatoare de Divinitate. O viziune plastică a ființei divine ţi se desfăşoară în faţă şi creşte Dumnezeu sub ochii tăi!”
Pagina 67 din 104