Pe la noi, pe aici pe pământ, Dumnezeu a dat graiuri după cum ştim: pietrei să vorbească despre mii şi milioane de ani; florii să arate frumuseţea Creatorului, iar mireasma ei să umple văzduhul şi să primească întru culegere de miere şi nectar harnica albină; ciocârlia să înalţe triluri spre ceruri; rândunica să anunţe primăvara; lupul să-şi dreagă vocea în urlet spre luna plină; mielul să vestească în tăcere jertfa Domnului Iisus şi, Doamne Dumnezeule, câte nu s-ar mai putea scrie întru bucuria zidirii!
Cu puțină răbdare, ne apropiem de finalul tabletelor prin care s-a arătat, pe scurt, genialitatea lui Vico Giambattista (1668-1714). Am putut citi din cugetările sale atât de valoroase.
Graiul ne-a fost dat de Dumnezeu. Primul dialog cunoscut în istoria lumii a fost între Dumnezeu Creatorul şi primul om zidit care a fost numit Adam, adică zidit din lut. El primeşte de la Dumnezeu porunca: „Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el cu moarte vei muri!”
Savantul Giambattista Vico a scris: „E natura copiilor ca să numească cu numele lucrurilor cunoscute, toate celelalte lucruri care au vreo asemănare sau o legătură cu primele. La copii memoria este foarte puternică, de aceea stimulează la exces fantezia, care nu este decât memorie, fie dilatată, fie compusă.
Când ne aflăm în mijlocul unor oameni mâhniţi este necesar să ne ostenim pentru a-i scoate din starea neagră a supărării, de orice fel ar fi şi ori de unde ar veni. Fiind fiinţe complexe, dar şi cu mari slăbăciuni, cei tari, cum spune Sfântul Apostol Pavel, sunt obligaţi să ducă greutatea celor slabi.
Să mergem, braț la braț, cu genialul Vico și să citim: „Primii învățați ai lumei greci au fost poeți teologi, care fără îndoială, au înflorit înaintea celor eroici, așa după cum Jupiter a fost tatăl lui Hercule...Această demnitate, împreună cu cele două precedente stabilesc că toate neamurile păgâne, fiindcă toate și-au avut Jupiterii și Herculii lor, au fost, la începuturile lor, poetice; și că mai întâi, printre ele, s-a născut poezia divină, apoi cea eroică.
Oricât am încercat să-l ”înving” pe Eminescu, în citit, mai ales, nu am reușit să-i parcurg întreaga operă, lăsată Neamului Românesc, ca tezaur nemuritor, așa cum poeții și scriitorii lumii, au lăsat, la rândul lor averi spirituale, Eminescu fiind unicul, uriașul și genialul român, care, prin scrisul său prolific, nu poate fi întrecut de nimeni, niciodată.
Să am iertare pentru că nu mă îndepărtez de marele gânditor, Giambattista Vico și mai continuăm cu cele publicate în lucrările sale: „Oamenii neștiutori ai cauzelor naturale ce produc lucrurile neputând să le lămurească nici măcar prin lucruri asemănătoare, dăruiesc lucrurilor propria lor natură, după cum, de pildă, vulgul zice: magnetul este îndrăgostit de fier.
Străbunicii noştri, mai de la începuturi, au dat „bot în bot”, cum s-ar mai zice, cu stresul. Dacă ne gândim puţintel, vom afla că acest animal fioros, numit de noi, cu precădere, STRES, este mai dăunător decât şerpii cei mai veninoşi sau dinozaurii care au mărşăluit cândva pe planetă.
Încă o tabletă din opera lui Giambattista Vico: „Este necesar ca să fie în natura lucrurilor umane o limbă mintală comună tuturor neamurilor, care în mod uniform, să cuprindă substanța lucrurilor care se poate face în viața sociabilă omenească și să o explice cu atâtea modificări diferite, astfel cum o experimentăm adevărat în proverbe, care sunt maxime de înțelepciune, aceleași în substanță înțelese de toate națiunile antice și moderne, câte sunt, arătate prin atâtea aspecte diferite.
Simbolul de credință al Bisericii Ortodoxe mărturisește, în articolul șase, că Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după 40 de zile de la Înviere, „S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui”. Sfânta Înălțare a Fiului de-a dreapta Tatălui, precum și alte multe evenimente din viața Mântuitorului, au fost profețite cu sute și mii de ani de prooroci (Psalmii 23, 7-10; 67, 18; 109, 1; Isaia 53, 13; Efeseni 4, 8; Fapte 2, 34), a fost arătată lumii de El Însuși (Luca 22, 69; Ioan 6, 62; 7, 33; 8, 21; 14, 28; 16, 5; 20, 17), este descrisă, precum citim și în Scripturile Noului Testament (Marcu 16, 19-20; Luca 24, 50-51; Fapte 1, 9-11), mărturisită întru adeverire de Sfinții Apostoli, cei care au văzut cu proprii lor ochi.
Continuăm, cu bunăvoința cititorului harnic întru statornicie: „Idei uniforme născute pe lângă popoare întregi, între ele necunoscute, trebuie să aibă un motiv comun de adevăr.
Sub aura binecuvântării lui Dumnezeu, tinerimea scumpă a Ţării a adăstat la izvoarele cele dintâi cu apă limpede ca şi cristalul în care ne oglindim faţa plină de bucurii, netedă şi fără zbârciturile vremilor zavistnice şi mult obositoare.
Celebritatea omului de știință Giambattista Vico, s-a întins peste veacuri și este și azi într-un fel de actualitate. Vom continua și astăzi, ca și ieri, și ca mâine, să mai gustăm câte ceva din opera sa.
Ne bucurăm acum să avem prilejul ca să citim despre George Berkeley, care a văzut lumina zilei în Irlanda, la Kilcrin, pe 12 martie 1685. După ce termină studiile, face două călătorii prin Europa, apoi pleacă în America, pentru a converti popoarele primitive de acolo la creștinism.
Pagina 1 din 97