După o noapte fără lună şi stele, învăluită în furtună şi întuneric, atunci când se arată luceafărul de ziuă, licărind gingaş, ca luminiţa-n candela de veghe, te bucuri a străluminare.
Luna ianuarie aș dori să se numească, mai pe limba noastră românească, Luna Ianuarie - Luna terestră a lui Mihai Eminescu.
Când ne naştem, ne „asumăm” existenţa deşi nu suntem conştienţi de această stare nouă, venind pe lume. Cineva spunea că toate cărţile din lume ar trebui să fie cărţi de consolare pentru a tămădui suferinţa, care zbuciumă biata fiinţă umană.
Când citești mai mult despre Eminescu și din Opera lui nesfârșită, fără să ne lăudăm cu aceasta, că se supără, unii-alții, găsești tot felul de noutăți și lucuri inedite, așa cum găsim și în cărticica: „Mihai Eminescu - cuvinte de suflet” (Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților- texte alese de Arhiepiscopul Pimen, Suceava, 2006).
Aş crede că Cioran, spre exemplu, la o expoziţie de pictură, nu s-ar uita cu ochi buni la tablourile în culori prea luminoase și cu uşoare umbre. Sunt sigur că i-ar plăcea picturile întunecate cu uşoare lumini pentru a nu se crede că este o pânză pe întuneric.
Dacă vrei să salvezi un om şi opera lui, trebuie să ai o mare răbdare şi o înţelegere supra de măsură. Cântarul omenesc, prea omenesc, pe care noi îl folosim cel mai mult pentru alţii, iar pentru noi foarte puţin şi chiar deloc, ne arată a fi nedrepţi, neputincioşi şi cu judecată parţială.
Înainte de a spune cum anume Îl putem vedea pe Dumnezeu, este necesar să ne amintim ce spune Sfântul Varsanufie: că atunci „când te vezi pe tine pornit de a vorbi despre Dumnezeu, află că tăcerea este mai minunată şi mai slăvită decât convorbirea“ (Filocalia, XI, p. 59).
Am avut un coleg la Sibiu, cam arțăgos peste măsură, uneori. Am auzit că acum ar fi și mai otrăvit întru ale sale beteșuguri, chinuind pe cei din jur. Dacă ar fi numai el, ar fi salvată lumea.
Dintotdeauna m-am temut și mă tem și acum! De ce mă tem? Mă tem de vreo 70 de ani, că Dumnezeu s-ar putea să se supere tare rău pe noi toți, sau pe fiecare dintre noi, pe rând.
Dacă s-ar pune într-un cântar, nu ştiu ce-ar alege îngerii din scrisul lui Cioran. Nu ştiu ce aleg oamenii din ”opera” lui scrisă şi chinuită la răspântii de drumuri.
A citi doar o carte de Cioran sau anumite fragmente se cheamă un fel de „modă” a timpului. Şi nu-i vorba doar de el. O deplină stare de cărturărie, solidă, cuprinzătoare şi sănătoasă, care te îndeamnă la efort susţinut şi pe lungă durată este absolut necesară.
Citind despre cele șapte caracteristici ale scrisului de mână consemnăm:
Când ne apucă anumite crize la etajul raţiunii, începem să ne gândim la lucruri mai mult sau mai puţin trăsnite. Devenim, uneori, atât de imposibili încât ne împinge orgoliul nebunesc să credem că suntem în stare să facem anumite „concesii” lui Dumnezeu.
Am putea spune, fără teama de a atrage uragane și stuchelnițe asupra obrazului nostru, că Mihai Eminescu a fost și va rămâne un ,,profet” laic, de zile mari!
Pagina 65 din 104