Primul gând care trebuie să izvorască din mintea noastre este de a aduce din inimă și din tot sufletul, laudă și mulțumire Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, pentru că au binevoit a ne zidi, aducându-ne în frumusețea acestei lumi văzute!
Deseori am auzit pe unii și alții că nu pot posti nici în ruptul capului și că, dacă nu mănâncă puțină carne, nu se simt sătui cu adevărat. Această stare se așează în ființa omului din clipa în care își spune sieși răspicat: nu pot posti!
În istoria zbuciumată a omenirii, glasul conştiinţei, libertatea harică şi virtuţile în cunună de aur pe frunţile ostenitorilor, toate acestea la un loc nu vor putea învinge şi nici elimina suferinţa!
M-am gândit mereu la cei care nu pot să postească dar îşi fac griji mari şi chiar au mustrări de conştiinţă că nu se pot supune rânduielilor din cauza neputinţei.
Începutul Postului Mare, spre deosebire de alte posturi ale anului bisericesc, are o aură aparte. Așa mi s-a părut mie cel puțin. Când eram prunc, pregătirile pentru a intra în post erau deosebite.
Temelia solidă a unei adevărate vieţi duhovniceşti este postirea.
Cred nestrămutat că Sfânta Liturghie a fost, este şi va fi pururea, adică până când va mai fi un creştin şi un preot pe faţa pământului, slujba desăvârşită!
Mă gândeam la câine, că atunci când îl doare capul, îl vedeam cum, cu oarecare tristețe se hrănea cu fire de iarbă. Nu știu de unde au scos povestea asta oamenii, dar se pare că este adevărat.
Canonul bisericesc 69 din Pravila Sfinţilor Apostoli: „Orice episcop, sau preot, sau diacon, sau citeţ, sau cântăreţ, nu posteşte Sfânta Patruzecime cea Mare şi toate Miercurile şi Vinerile a tot anul, afară de neputinţă, să se caterisească, iar mireanul să se afurisească”, ar avea puterea de a băga în sperieţi pe cei care privesc lucrurile global. Dacă în asprul canon nu ar exista şi o supapă, precum este „afară de neputinţă”, ar trebui ca o parte din slujitorii Bisericii să fie daţi afară din cler şi creştinii să fie afurisiţi cu toptanul.
Când eram prunci şi unii chiar acum, când ne apropiam de vremea Postului Mare starea noastră trupească şi sufletească intra într-o atmosferă aparte. Simţeam că întregul nostru organism se pregăteşte pentru o nouă perioadă de timp, atât pentru strunirea trupului cât şi înduhovnicirea sufletului.
De când mă știu pe lumea aceasta, doar rostirea cuvântului Rugăciune, îmi aducea în inimă o stare de bucurie învăluită în taină.
În această perioadă de îngrijorare și suferințe în lume, urmând sfatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, din ziua de 24 Făurar 2022, adresăm și Noi, un îndemn la rugăciune clerului și credincioșilor argeșeni și musceleni, pentru unitatea, pacea și liniștirea factorilor implicați în conflictele militare actuale.
Dacă noi credem că suntem doar singurii campioni întru ale postirii, pe ici-colea, ne cam hazardăm în a ne complimenta cu prisosință mulțumitoare. Popoarele lumii au, fiecare în parte, datini moștenite de la înaintașii pe care noi îi numim, moșii și strămoșii noștri, adică neamul din rădăcina căruia ne tragem cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Dacă nu aveam și eu mamă, azi nu aș mai fi putut scrie câteva cuvinte despre această zidire, numită femeie, creatură extrafină, că e din coasta bărbatului dintru începuturile celebre ale creației dumnezeiești.
De când am cunoscut viața Sfântului Calinic de la Cernica, comparându-o cu viața altor postitori solizi întru cele duhovnicești, mi s-a așezat la inimă, că acest minunat sfânt al Bisericii lui Hristos este cu o viață ieșită din comun. Mă voi explica, precum se și cuvine.
Pagina 62 din 104