De mic copil, auzind pe tatăl meu deseori pronunţând cuvântul Dumnezeu, inima mi se umplea de o mare bucurie şi mă simţeam în deplină siguranţă.
Îmi aduc bine aminte de noroaiele cele straşnice pe care le-am călătorit în prima parohie din Transilvania, Tioltiur numită. Erau 9 km., de drum infernal între Iclod şi Tioltiur pe care-l făceam încălţat în cizme de cauciuc.
Auzeam pe acasă, din când în când şi mai ales atunci când mergeam la stânile cu oi, pe unii ciobani sau pe văcarii de la sate, pronunţând un cuvânt care nu-mi bucura auzul.
Întotdeauna, de când mă știu, spaima cea mai mare pe care, cu greu am putut-o stăpâni, a fost întâlnirea cu oamenii răi. Oricum, în viață nu-i poți ocoli pe toți cei care au această neputință.
Starea normală a omului este hărnicia. Lucrarea zilnică, preocuparea de a rezolva pe cât posibil toate neajunsurile din casă, din familie, de la locul de muncă.
În această frumuseţe a lumii văzute, omul, capodoperă ieşită din mâinile lui Dumnezeu, alcătuită ingenios, din trup şi suflet, îl întâlnim în fiecare zi pe cărările vieţii, pe unde ne purtăm paşii.
Sfântul Ioan Scărarul s-a numit după scrierea sa, ajunsă celebră, „Scara”. Din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, avea să se nască prin anul 579, fiind contemporan cu un alt personaj celebru, Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Domnul Dumnezeu, pe lângă darurile de mare preț făcute nouă tuturor, se numără și Sfânta Taină a Pocăinței sau Mărturisirea păcatelor săvârșite, de către fiecare dintre noi.
Înotând prin lumea materiei, ne dăm seama de existenţa sufletului şi de libertatea de care se bucură omul, libertate care o are la îndemâna sa.
Dacă am avea ochi duhovniceşti şi plini de agerime în a vedea la tot pasul cele orânduite de Iubitorul de oameni şi Milostivul Dumnezeu, ne-am minuna şi am striga din răsputeri, ca oarecând Profetul David, plin de Duhul Sfânt: „Mari şi minunate sunt lucrurile (lucrările) Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut; umplutu-s-a pământul de zidirea Ta!” (Psalmul 103, 24).
Mai demult, când eram stareț la Mânăstirea Sinaia, Patriarhul Iustin avea dialog științific cu Episcopul Roman Ialomițeanul:
Dacă găsim prin bibliotecă o cărțulie de buzunar: Calități și defecte, editura Albatros, București, 1978, din Colecția Cogito, vom putea citi lucruri minunate, de zidire de suflet și inimă.
Cuvine-se cu adevărat, să zăbovim încă asupra postului mai sever pentru cei care am căpătat o oarecare greutate, rotunjindu-ni-se pântecele mai mult ca în zilele obişnuite.
O! Doamne, cât de puțini dintre noi au cutezanța să se întrebe: cine sunt? Dar și mai puțini suntem aceia care nu putem da niciun răspuns la această întrebare chinuitoare. Oricât am încerca, ceilalți oameni sunt pentru noi o taină închisă, deși nouă nu ni se părea, la prima vedere, că starea lucrurilor este cu mult mai ușoară decât am crezut.
Când eram prunc şi mergeam cu mama la schituri şi mănăstiri, am auzit o călugăriţă de la Văratic cum îi povestea mamei despre un păcat îngrozitor numit hulă. Nu pricepeam mare lucru dar îmi dădeam seama, din cele povestite de călugăriţă, cu atâta of şi năduf, ba şi cu lacrimi, că este ceva complicat şi greu de biruit.
Pagina 61 din 104