Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
Ca să înțelegem fenomenul nașterii, trebuie să citim cărțile de medicină, care ne vorbesc despre această minune, prezentă la fiecare pas.
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
Totdeauna m-am simțit vinovat că n-am mulțumit lui Dumnezeu, Cel în Treime preamărit: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, că dintru începuturi, întreaga zidire este în gândirea Sfintei Treimi!
După cum se ştie din veacul veacurilor, atunci când doreşti să distrugi autoritatea unei instituţii sau a unui om, îi pui la îndoială lucrarea pe care o face. Mai mult, îi găseşti argumente de a duce la desfiinţarea temeiurilor sacre sau legal – administrative.
Doresc dintru început să fac un paralelism între Sfântul Calinic de la Cernica şi Auguste Comte.
Legat de fenomenul creșterii este și miracolul pe care-l avem fiecare, de a trăi și a ne maturiza.
Sfânta Maria Egipteanca se năştea prin anul 375 din părinţi bogaţi. La 12 ani îşi începe viaţa de scădere morală, ducând în toate ispitele tinerii dornici de petreceri scandaloase. Era de o mare frumuseţe şi pe la 15-16 ani ajunsese celebră prin comportamentul ei de fiecare zi.
După învierea lui Lazăr din mormânt, vestea s-a răspândit ca fulgerul, după cum era şi normal.
Voi face un popas de inimă şi împreună vom vedea ce a însemnat şi ce va însemna, pentru totdeauna: iubirea cea veşnică a lui Dumnezeu pentru noi oamenii!
Dacă nașterea noastră în frumusețea lumii văzute, este minunea minunilor, a te naște într-o obște ortodoxă este încă o minune, care ne mângâie sufletele.
Voi face un popas de inimă şi împreună vom vedea ce a însemnat şi ce va însemna, pentru totdeauna: iubirea cea veşnică a lui Dumnezeu pentru noi oamenii!
După cum am văzut, fiecare dintre noi, ne naștem atunci când hotărăște Dumnezeu. Neamul în care ne naștem și țara, ca loc de viețuire, nu le alegem noi și nici nu suntem încrezători că am fi putut mai bine hotărî și alege ca Ziditorul nostru, Dumnezeu.
Să continuăm despre alte ipostaze ale vederii lui Dumnezeu, pentru că despre cum ni-L imaginăm pe Dumnezeu este mai greu de arătat pentru că fiecare om şi-L imaginează pe Dumnezeu după cum îl ţin puterile.
Darul cel dintâi, după cum gândesc cei care iau în seamă opera de netăgăduit a lui Dumnezeu, crearea omului, este darul vieții!
Pagina 60 din 104