Tare-i greu să fii om de omenie. Nu ştiu cum, dar mereu suntem ispitiţi să fim altcum. Din prisosul inimii vorbim adesea înţelepciune. De cele mai multe ori se năruie din noi cele mai apucate vorbe. Ne trezim că am făcut gafe. Încercăm să reparăm şi să netezim ca după un uragan devastator.
Cel mai greu lucru din viaţă este să fim în pace cu toţi oamenii. Oricât ne străduim, nu putem elimina definitiv gâlceava, nemulţumirile, ura şi supărările de zi cu zi. Dar şi mai grav, duşmănia şi mânia sapă cu vârtoşenie la temelia de linişte şi pace.
În vremi de restrişte când năvălesc peste noi tot felul de supărări şi alte nenorociri, noi suntem luaţi de valurile disperării şi cădem în cele mai grele deznădejdi.
În pustiul Egiptului veneau mulţi dornici de mântuire şi-l căutau mai ales pe Avva Antonie. O întrebare venea mai des spre urechile sihastrului: „Ce trebuie să păzesc, ca să fiu plăcut lui Dumnezeu?”
Ne umplu de bucurie, întotdeauna, cei care păşesc spre adâncul de taină al vieţii. Înţeleptul Bertrand Russell (1872-1970) spune: „Să nu ai tot ce-ţi doreşti este o condiţie a fericirii.” Avuţia nemuncită moleşeşte şi condamnă.
În decursul vremii, oamenii de toată mâna şi-au îndreptat nu doar gândul curat la Dumnezeu ci şi admiraţia plină de iubire neîntunecată de furtunile vieţii. Oricare dintre ei ca şi Sfântul Antonie iscodeau mereu înţelepciunea şi adâncul judecăţilor lui Dumnezeu.
Când vom învăţa să avem linişte deplină, gândurile noastre vor putea străbate pe deasupra munţilor, până-n Pleiade şi Orion. Atunci vom simţi briza peste văi şi cele înalte şi vom avea liniştea pleoapei coborâte peste liniştea ce se aşează în adâncul inimii.
Ovidiu Nasso ne lăsa scris în Tristele sale: „Cât timp vei fi fericit, vei avea o mulţime de prieteni, dar în vremuri de restrişte vei fi părăsit.” Mai târziu, Iordache Golescu a zis: „Nici o avere mai bună decât prietenul cel bun.”
Cel mai important lucru în viaţă este să fii sănătos tun şi să ai mintea liniştită, ba, şi inima, frate. Cei de demult spuneau că sănătatea şi mintea liniştită ar valora mai mult decât o coroană.
Cicero scria pe vremuri o carte bună, pe nume, De Amicitiae, în traducere: Despre Prietenie, după câte îmi amintesc, pe când copiam din înţelepciunea antică, în caietele de elev silitor, cum îmi place să mă laud în gura mare.
Este mare lucru ca fiecare să aibă câte-o mătuşă. Parcă eu n-am avut una? Se glumea pe vremuri, că cineva ar fi născut de două mătuşi. Anapoda treabă, dar prinde bine. „Mătuşa” mea din parohia Tioltiur – Gherla, pe nume Irina, era o babă venerabilă, mititică precum furnica.
Venirea pe lumea aceasta nu este numai un exerciţiu biologic. Fiecare om are o menire chiar din pântecele mamei lui, cum ni se arată întru bună desluşire în bătrâna Carte a lumii, Scriptura Sfântă.
Se vede în lume că unii au acces de demenţă sau comportament schizoidal şi că suntem mari risipitori de cele sfinte, cum ar spune bătrânul Iorga.
Trebuie să recunoaștem că metaforele lui Cioran sunt de o bogăție nemaiîntâlnită. Chiar că nu-ți vine să crezi.
Se cam vede că lumea suferă de multe şi felurite boli care atacă viaţa noastră scurtă şi anevoioasă. Că erau şi pe vremuri necazuri şi boli nesfârşite, ne stau mărturie scrierile din veacurile obosite de suferinţă.
Pagina 55 din 104