Acum vorbim despre cele dintâi Cărţi ale omenirii, scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt. Evreii numesc aceste Cărţi: Tora = „Lege” şi numirea de Pentateuh, care înseamnă „Cele Cinci Cărţi”, şi vine de la cuvintele greceşti pente = „cinci” şi teuhos = „Carte”.
După ce, în toamna anului 1916, trupele României, intrată în Primul Război Mondial de partea Antantei, dezrobiseră o parte a Transilvaniei, balanța războiului s-a întors brusc în defavoarea noastră. Coroana, Guvernul și o mare parte din instituții s-au retras în Moldova.
În vechime, când au apărut primele tipărituri şi chiar mai înainte, pe vremea manuscriselor, cele patru evanghelii erau întruchipate în aşa numitele „Evangheliare”, cum ar fi, de pildă, Evangheliarul manuscris al Sfântului Nicodim din 1405 sau acel Evangheliar (Tetraevangheliar) din 1429 al lui Gavriil Uric, precum şi Evangheliarul de la Humor din 1473, darul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
Sfântul Pavel, marele Apostol al neamurilor, cel care a călătorit până la al treilea Cer, din mila lui Dumnezeu, adresându-se creștinilor din Corint, le-a scris din adâncul inimii: „Nu știți oare că sfinții vor judeca lumea...și chiar pe îngeri?” (I Corinteni 6, 2-3).
În cursul anului 1948, un grup de beduini au făcut o descoperire senzaţională. În peşteri spaţioase săpate în munte s-au găsit vase mari de lut ars având înăuntru manuscrise care, în urma studierii de către specialişti catolici şi protestanţi, au adus noutăţi surprinzătoare. Se arată lămurit că texte veterotestamentare (Vechiul Testament) sunt contemporane cu Versiunea Alexandria (secolul III, î. H) şi sunt mult mai apropiate de Septuaginta decât de Textul Masoretic.
După cum am mai spus, Biblia este „Biblioteca”. Ne vom referi la anumite pasaje din Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi, scris de Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania. „Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumnezeiasca ei omenitate.
Dacă traducerea greacă a textului ebraic al Vechiului Testament, s-a impus rapid în viaţa creştinismului din primele secole, răspândit în Asia Mică şi în tot arealul Mării Mediterane, versiunea ebraică a continuat să rămână pe seama învăţaţilor rabini, fiind citită în sinagogi, circulaţia acesteia devenind tot mai restrânsă.
De obicei auzim vorbindu-se despre canon. Când se pomeneşte în Studiul Vechiului şi Noului Testament despre canonul cărţilor Sfintei Scripturi, atunci se face referire la grupul de cărţi sfinte insuflate de Duhul Sfânt, adică, mai pe înţeles, lista acestor cărţi.
Când noi avem în faţă şi punem mâna pe Biblie sau Sfânta Scriptură, tradusă şi tipărită, deci de-a gata, nu vom şti niciodată volumul de muncă, în decursul veacurilor, al celor care au tradus din textele antice, lucrare anevoioasă, prin secole şi milenii, străbătând ipostazele filologice.
Pentru o înţelegere mai uşoară a acestei denumiri, vom reaminti că Biblia, în întregul ei, este alcătuită din două mari părţi: Vechiul Testament, care întruchipează istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii până spre secolul II î. H.; şi Noul Testament care cuprinde viaţa şi învăţătura lui Iisus Hristos, istoria primelor şase decenii ale Creştinismului şi istoria mântuirii universale.
Neîndoielnic, înainte de a fi scrise cărţile biblice, ele au fost precedate de o literatură populară, adică transmisă din gură în gură, prin viu grai. Această bogăţie de informaţie a fost preluată în scris selectiv.
Cine nu ştie că cea mai mare carte a lumii este Biblia sau Sfânta Scriptură? Că se poate citi de oricine şi cu un folos vădit, nu se mai îndoieşte nimeni!
Unii dintre noi, atunci când iubim o carte, o citim de câteva ori şi o păstrăm cu grijă, pentru a o avea la îndemână. Pentru a înţelege însă Marea Carte a Omenirii, Biblia sau Sfânta Scriptură, trebuie să o citim cu atenţie şi s-o cercetăm cu răbdare, a doua, a treia, sau a zecea oară.
Sfânta Scriptură este rodul Duhului Sfânt, crescut din pomul Tradiţiei. O bună parte dintre învăţăturile lui Iisus Hristos au fost scrise de autorii inspiraţi de Duhul Sfânt, alcătuindu-se astfel Sfânta Scriptură.
Textul biblic, în decursul mileniilor, a dat de lucru celor care s-au încumetat să se apropie de cele mai presus de înţelegere, cel mai adesea.
Pagina 47 din 104