Cine poate ataca viața lăuntrică, viața noastră de bază? Trei ar fi vrăjmașii de care trebuie să ne pregătim pentru a fi izgoniți, mai ales că sunt înlăuntrul casei noastre.
Septuaginta, adică Biblia sau Sfânta Scriptură este aceea care a cuprins în canonul ei cele două cărţi sub denumirea de Paralipomena, ceea ce înseamnă din limba greacă „a omite”, „a lăsa de o parte”. Adică, putem înţelege mai desluşit, „ceea ce nu s-a spus”, ele fiind o completare la cele patru cărţi ale Regilor despre care a fost vorba.
Oricum, până la urmă, viața noastră intră într-o stare de saturație. Încet-încet, toate ale vieții încep să capete o nouă ipostază de a ne gândi la nimicnicia vieții, oricât ar fi de optimistă și plină voința de a ne împlini planurile pe care ni le facem.
După cum este pe lumea aceasta şi fiul lui David, Adonia, văzând că tatăl său este bătrân şi bolnav, a încercat să ajungă rege prin uzurpare. Văzând David faptele sale, îl rânduieşte drept succesor al său pe Solomon, fiul născut din Batşeba, fosta soţie a lui Urie.
Viața lăuntrică nu se poate realiza dacă nu folosim cele mai puternice mijloace pentru a câștiga această viață lăuntrică, dacă nu avem o credință precisă și sigură, despre prezența activă a lui Iisus în viața noastră, iar această prezență să fie o realitate vie, care să pătrundă în toate fibrele noastre.
Din Studiul Vechiului Testament desprindem că cele patru cărţi ale Regilor cuprind istoria instituţiei monarhice. Perioada de o jumătate de mileniu, mai bine zis 453 de ani – începe de la 1040 î. H. (debutul activităţii lui Samuel) şi se sfârşeşte la 587 î. H. (dărâmarea Ierusalimului şi începutul robiei babilonice), când s-a consumat o tragedie fără pereche în viaţa poporului evreu.
Când ne gândim și scriem despre Viața lăuntrică, în fața noastră ne apare chipul unei vieți care s-a împărtășit, deja, din Chipul cel Mare al lui Iisus Hristos, Domnul.
Când avem bucuria să citim în prima carte din Biblie, Facerea sau Geneza, că: „Dintru început a făcut Dumnezeu cerurile și pământul” (cap. 1, vers. 1), gândul nostru ca fulgerul merge în lumea cerurilor și află, că lui Dumnezeu „mii de mii de slujitori Îi slujeau, și de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ținut judecată și s-au deschis cărțile” (Daniel 7, 10).
Cine nu știe, oare, ce înseamnă Viața, pe care ne-a încredințat-o Domnul Dumnezeu, fiecăruia dintre noi, ca un dar de cel mai mare preț, pentru o perioadă de timp?
A opta carte din Sfânta Scriptură este Rut, carte socotită ca una din rarele capodopere ale literaturii biblice. Cele patru capitole ne arată că sunt scrise de mâna unui mare şi adevărat artist.
În Biblie, care are în cuprinderea ei mai multe cărţi, ordonate cronologic, Cartea Iov ocupă locul optsprezece. Iov cel bogat, puternic, drept şi neprihănit, a fost principe al ţinutului Uz, spaţiu situat la hotarul dintre Indumeea şi Arabia.
A şaptea carte din canonul biblic al Sfintei Scripturi, este Cartea Judecătorilor, care se lega o vreme cu cea a lui Iosua. Se pare că a fost redactată de mai mulţi autori după anii 1000, şi că se presupune a fi scrisă de Samuel, pe vremea regelui Saul.
Estera, nepoata de frate a lui Mardoheu, care nu a plecat cu Ezdra la Ierusalim, era de o mare frumuseţe şi, prin concurs, ajunge soţia regelui Xerxe I (486-465 î. H.) care se mai numea Artaxerxe sau Ahaşveroş în versiunea ebraică.
Imediat după Pentateuh, sau Cele Cinci Cărţi, prin care se deschide intrarea în lumea cea necuprinsă a lui Dumnezeu, în canonul biblic este aşezată Cartea Iosua, personaj important, succesorul lui Moise la conducerea poporului evreu.
Atât în versiunea ebraică, precum şi în cea a Septuagintei, cărţile Ezdra şi Neemia formau o singură carte, adică două părţi ale uneia şi aceleiaşi cărţi, scrise după captivitatea babilonică.
Pagina 46 din 104