Atunci când noi, obosiți de greul zilei, ne așezăm puțin mintea în pervazul ferestrei către cer, medităm la viața noastră atât de zbuciumată și scurtă pe acest Pământ.
Viața lăuntrică are rădăcină puternică în viața de pocăință a fiecăruia dintre noi. Osteneala noastră de a începe o nouă viață, se sprijină și pe lucrările imense pe care care le-au săvârșit – cu toată sănătatea lor șubredă – Sfântul Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigore de Nazianz, Sfântul Ioan Casian, Dionisie cel Mic, Sfântul Bernard, Sfântul Toma, Sfântul Vincențiu, și atâția alții, care ne-au pus în mare uimire.
Grija cea mai mare pentru noi oamenii este de a avea viața noastră pe primul plan, adică să ne îngrijim pentru apărarea ei, ca pe lumina ochilor. Profetul David, în rugăciunile sale stăruitoare către Domnul Dumnezeu, spunea: „Păzește-mă, Doamne, ca pe lumina ochilor; cu acoperământul aripilor Tale acoperă-mă” (Psalmul 16, 8).
Orice încercare a omului de a se elibera de vina cea dintâi – păcatul strămoșesc – s-a lovit de liberul arbitru, adică de voința liberă de a acționa pentru a scăpa de o vină pe care, fiecare dintre noi spunem că nu avem de ce să fim pedepsiți, dacă personal nu suntem și nu am fost implicați în prima prăbușire din cauza neascultării de Domnul Dumnezeu.
În Istoria lumii se întâlnesc două caractere unice, care au scris atât de aprig, cum n-au mai fost alții, ca Sfântul Apostol Pavel, personaj biblic și Sfântul Ioan Gură de Aur, personaj patristic.
Este la îndemâna multora să scrie, că: „În toate, să căutăm voia Domnului Dumnezeu!” Ușor de scris! Cine înfăptuiește această performanță zguduitoare de voință și conștiință? În tot ce facem noi, pe lumea asta, întrebăm dacă Domnul Dumnezeu aprobă orice am gândit, că trebuie înfăptuit?
Cel mai important lucru pentru cumpănita viață religioasă și socială, este atunci când preoții de mir, călugării și călugărițele, profesorii de Teologie și profesorii de Religie, dimpreună cu toți creștinii și creștinele misionare, dedicați vieții active, în chip armonios, duc o viață lăuntrică dinamică!
Ca orice stare deosebită – și viața lăuntrică – este o plinătate de Har în lucrul duhovnicesc, ceea ce stârnește invidia celor care pândesc greșelile altora și acuză de lene și inactivitate, pe cei care s-au pus la adăpost de eforturile fizice de fiecare zi.
Iată că există şi o Cântare a Cântărilor şi asta tocmai în Biblie, fiind o prezenţă singulară şi stranie. A fost considerată, de iscusiţi tălmaci, ca un „splendid poem de dragoste omenească, în care nu există nici măcar o adiere de Dumnezeu, de transcendenţă, de revelaţie, de sacralitate, de iubire transfigurată, inefabilă, dimpotrivă, totul musteşte a graţie trupească, în care trupul omenesc este înveşmântat mai mult în miresme decât în haine.” (Bartolomeu Valeriu Anania)
Tot mereu mă gândesc la ceea ce a dorit Duhul Sfânt, să ne spună nouă prin cuvintele lăsate prin versetul biblic: „Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!”
Proverbele, maximele, zicătorile sau zicerile, sunt bogăţia înţelepciunii fiecărui popor în parte. Proverbele lui Solomon sunt o culegere de texte scrise sub inspiraţia divină, scriitorul fiind însuşi Solomon.
Să fii cel mai iubit dintre pământeni, cum a zis Marin Preda, nu este o treabă deloc uşoară, darămite a fi cel mai iubit sfânt din lume, cred că nu este mai puţin uşor, ci dimpotrivă.
Cuvântul „eclesiast” înseamnă: „cel ce vorbeşte în faţa adunării”, aşa fiind tradus de tălmăcitorii Septuagintei. Făcând puţină lingvistică biblică, putem afla că în limba greacă „adunare” se traduce prin ekklesia, iar de aici Ekklesiastes, ce se traduce prin: „Cuvântătorul”, „Cel ce vorbeşte în faţa adunării”, „Cel ce se adresează obştii”, „Cel ce predică”, „Cel ce învaţă”, „Oratorul”, „Predicatorul”, „Catehetul”.
După cum se știe, mai mult sau mai puțin, despre viața lăuntrică, nu se prea vorbește, rămânând o atitudine creștină de valoare, care se observă și se împărtășește cu mare grijă.
În această carte întâlnim poezia psalmilor, sau cum s-ar mai spune teologia în starea ei specială de bucurie şi graţie muzicală. Omul, această fiinţă necunoscută, după cum este titrată o carte celebră de Alexis Carrel, şi-a simţit întotdeauna sufletul adiat de fiorul sacrului şi nici adierile artei nu i-au fost deloc străine.
Pagina 44 din 104