Când mă gândesc la Sfântul Antim Ivireanul, alesul cărturar şi scriitor în slovele de aur ale cuvântului românesc, mintea mă duce la anul 1650, când Dumnezeu a binecuvântat naşterea pruncului, de neam georgian, care va deveni cel mai luminat mitropolit al Ţării Româneşti până în secolul al XVIII-lea.
În anul 1852, poetul și scriitorul Vasile Alecsandri, în Prefața de la volumul Balade, scrie pentru inima noastră: „Comori neprețuite de simțiri duioase, de idei înalte, de notițe istorice, de crezări superstițioase, de datini strămoșești și mai cu seamă de frumuseți poetice pline de originalitate și fără seamăn în literaturile străine, poeziile noastre populare compun o avere națională, demnă de a fi scoase la lumină ca titlu de glorie pentru nația română.”
Materialul cercetat şi tălmăcit de specialişti asupra vieţii lui Neagoe Vodă Basarab, de la începutul vieţuirii sale în această frumuseţe a lumii văzute şi până la trecerea în Ţara de peste veac, este imens şi te transpune într-o lume plină de frumuseţi şi vrednicii, dar şi încercări, uneori, peste puterile omului de a fi învinse, dacă nu are „ajutorul de sus, de la Părintele Luminilor!”
Preotul Alexei Mateevici, de neam basarabean, ne-a lăsat o poezie mult știută și de neuitat: Limba noastră! Este o alcătuire imn pentru ce înseamnă sfințenia limbii pe care o vorbesc popoarele; el scriind într-o bucurie vie: „Limba noastră-i limbă sfântă/ Limba vechilor cazanii/ Care-o plâng și care-o cântă/ Pe la vatra lor țăranii/; iar G. Sion, tot într-o poezie a sa, ne arată că: „Mult e dulce și frumoasă/ Limba ce vorbim,/ Altă limbă armonioasă/ Ca ea nu găsim.”
Marele Mitropolit și Sfânt al Țării Românești, Antim Ivireanul, în cartea sa, Didahii, scrie: „Ține cumpăna judecății drept și nu lăsa să-ți spurce unii și alții auzurile, cu vorbele lor cele stricătoare”! Este o recomandare și o avertizare, în același timp.
Câtă bucurie să ai în ce te sprijini! Iată cum George Barițiu scrie, plin de năduf: „...vrăjmașii limbii românești sunt totodată vrăjmași ai culturii și ai progresului națiunii românești!”
Cât de frumos și mobilizator a scris Vasile Alecsandri Imnul: Hora Unirii! Nicăieri nu s-a mai scris și cântat Hora Unirii ca un Imn de slavă și bucurie dumnezeiască: „Unde-i unul, nu-i putere/ La nevoi și la durere;/ Unde-s doi puterea crește/ Și dușmanul nu sporește”.
Savantul Nicolae Iorga, ca întotdeauna, în orice situație ar fi, o dă pe drumul drept, fără ocolișuri. Iată, că despre despărțirea de Patrie, se exprimă hotărât și chiar tăios: „Acel ce-și părăsește Țara pentru una mai înaintată, seamănă cu omul care și-ar alege o altă mamă, printre femeile cele mai chipoase!”
Noi, cei de azi, de vrem sau de nu vrem, suntem: „Moștenitori ai drepturilor pentru păstrarea cărora părinții noștri au luptat veacurile trecute, fie ca aducere aminte a acelora să deștepte în noi sentimentele ce avem de a păstra și de a mări pentru viitorime această prețioasă moștenire”, așa cum ne îndeamnă sfântul istoric, Nicolae Bălcescu, în operele sale, retipărite în anul 1960.
Ca să fii cârmuitorul unui popor, înseamnă că, imediat, trebuie să te gândești că ești alesul lui Dumnezeu, Care îți dă în grijă, pe o perioadă, națiunea și să veghezi la viața și lucrarea ei!
Scriitorul Grigore Alexandrescu, în stihuri românești, ca un fagure de miere, din Ceruri, ne glăsuiește: „Când citim în vechea carte a istoriei străbune/ Virtuți mari, ilustre fapte ale nației române/ Care inimă stă rece?/ Care suflet nemișcat/ Cine n-are dor să vadă țara sa în fericire,/ Cu legi bune, cu legi drepte, în tărie și-n unire/ Cultivând artele păcii pe al său pământ bogat?”
Bucurându-ne de rânduiala cea binecuvântată de Dumnezeu în Biserica Slavei Sale, Calendarul creștin ortodox își începe lucrarea Anului bisericesc o dată cu începutul lunii septembrie, toamnă bogată în darurile lui Dumnezeu.
Citind în bătrâna carte: Istoria Literaturii Române, compendiul uriaș, elaborat de genialul George Călinescu, vedem chiar la prima pagină, o punere la punct, necesară pentru viitorime, în ceea ce privește tinerețea sau bătrânețea națiunii române!
În scrierile sale, Boileau (Avantajele păcii), în scrisoarea I, ne dă un sfat asiguratoriu, că: „Poți să fi erou fără să pustiești Pământul!”
Când ne pronunțăm despre Istorie, în general, și mai ales, când avem în vedere Istoria unică a Neamului Românesc, trebuie să începem cu gândul transmis nouă de Nicolae Bălcescu, sfântul istoriografiei românești.
Pagina 19 din 98