Dintru începuturi, fiii acestui pământ au încercat în decursul timpului, încearcă mereu și nu se vor odihni nici în timpurile ce vin, să se ostenească spre drumul care duce la desăvârșire.
Deşi noi ştim, milostenia sau orice dar făcut cuiva, trebuie dăruit cu mare grijă şi cu o absolută discreţie. Uneori, facem un mare tărăboi, ca să se ştie, că iată, dragă Doamne, ne-a apucat mila de cei în nevoi.
Boethius a fost geniu inspirat de Duhul Sfânt! El și-a făcut un proiect cultural unic și a limpezit lucrurile, prin numeroasele lui traduceri și compendii, și asta pentru a veni la adevărurile lucrurilor.
Cred nestrămutat, că cea mai critică situație din viața omului, critică? nu!, nenorocită de la un capăt la altul este atunci când noi rămânem singuri. Singuri în fața noastră înșine, în fața altor semeni ai noștri, oricare ar fi ei, de la rudenii până la prietenii cei mai apropiați, declarați și acceptați, este starea de înstrăinare, cea mai înspăimântătoare din câte pot fi pe pământ.
Oricât am încercat să-l ”înving” pe Eminescu, în citit, mai ales, nu am reușit să-i parcurg întreaga operă, lăsată Neamului Românesc, ca tezaur nemuritor, așa cum poeții și scriitorii lumii, au lăsat, la rândul lor averi spirituale, Eminescu fiind unicul, uriașul și genialul român, care, prin scrisul său prolific, nu poate fi întrecut de nimeni, niciodată.
Domnul Dumnezeu, ca să ia legătura cu noi, după Atotștiința Lui, întrebuințează anumite mijloace posibile față de fiecare dintre noi, adică, ne ia cu frumușelul ca pe cei mai dragi prunci, că sunt acum cu miliardele și câți nu vor mai fi în acest Univers, imposibil de cuprins cu mintea, cu imaginația sau cu toate observatoarele astronomice.
Ne putem întreba, desigur, dacă traducerile făcute de Boethius au fost de un real folos. Pe de altă parte, ne-am putea întreba care texte, aristotelice și platonice, au ajuns cu adevărat în Evul Mediu!
Omenirea, în memoria ei, trebuie să păstreze anumite stări de suflet care au hotărnicit pentru totdeauna viața pe care și-a consumat-o în decursul timpului.
Problema cea mai spinoasă era proiectul de introducere a logosului grecesc în universul lingvistic latin.
Așa susține, printr-o „ecuație” filosofică Boethius (circa 480-525 d. Hr.) filosoful, cu numele întreg, Anicius Boethius, fost un aristocrat roman creștin, venit pe lume când Imperiul Roman se dezintegra, iar ostrogoții conduceau Italia.
Precum se știe, între secolele V și VI după Hristos, lumea antică, după o criză devenită ireversibilă, era pe punctul de a fi definitiv pusă la index, fapt ce a determinat pe numeroși savanți de a depune o ostenitoare traducere pentru a pregăti trecerea la cultura creștină a Evului Mediu.
Înainte de a se sătura harnicii cititori, tableta aceasta este una, care se cheamă ultima! Cred că a obosit și bietul, fericitul, Aurelius Augustinus!
Când scriu sau mă gândesc la cuvântul bunătate, în faţa ochilor îmi apare o pâine mare, dolofană, aurie, care iese din cuptor.
După cum observăm, Fericitul Augustin a fost preocupat mereu de „problema timpului”. Iată mărturisirea lui: „Sufletul meu nu-ți face o mărturisire sinceră spunând că nu poate măsura timpul?
Cel mai urât lucru din lume este să vorbeşti când mănânci, să pliscăi, să sorbi cu zgomot şi să stropeşti pe cei din jur cu firimiturile care-ţi împroaşcă gura.
Pagina 18 din 104