Dacă traducerea greacă a textului ebraic al Vechiului Testament, s-a impus rapid în viaţa creştinismului din primele secole, răspândit în Asia Mică şi în tot arealul Mării Mediterane, versiunea ebraică a continuat să rămână pe seama învăţaţilor rabini, fiind citită în sinagogi, circulaţia acesteia devenind tot mai restrânsă.
După cinstirea Maicii Domnului, întru sfântă adormire, pe 16 august, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a orânduit prăznuirea Martirilor Brâncoveni, Constantin Domnitorul, cei patru fii: Constantin, Ștefan, Radu, Matei și vistierul Ianache Văcărescu.
Când noi avem în faţă şi punem mâna pe Biblie sau Sfânta Scriptură, tradusă şi tipărită, deci de-a gata, nu vom şti niciodată volumul de muncă, în decursul veacurilor, al celor care au tradus din textele antice, lucrare anevoioasă, prin secole şi milenii, străbătând ipostazele filologice.
Nicicând nu vom putea îndeajuns să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile Sale semănate în cer și pe pământ.
Neîndoielnic, înainte de a fi scrise cărţile biblice, ele au fost precedate de o literatură populară, adică transmisă din gură în gură, prin viu grai. Această bogăţie de informaţie a fost preluată în scris selectiv.
De obicei auzim vorbindu-se despre canon. Când se pomeneşte în Studiul Vechiului şi Noului Testament despre canonul cărţilor Sfintei Scripturi, atunci se face referire la grupul de cărţi sfinte insuflate de Duhul Sfânt, adică, mai pe înţeles, lista acestor cărţi.
Pentru o înţelegere mai uşoară a acestei denumiri, vom reaminti că Biblia, în întregul ei, este alcătuită din două mari părţi: Vechiul Testament, care întruchipează istoria mântuirii neamului omenesc de la facerea lumii până spre secolul II î. H.; şi Noul Testament care cuprinde viaţa şi învăţătura lui Iisus Hristos, istoria primelor şase decenii ale Creştinismului şi istoria mântuirii universale.
După cum se ştie, Sfânta Scriptură s-a aşezat în tezaurul mântuirii mult mai târziu după zidirea omenirii. Moise, profetul, a fost cel dintâi care ne-a lăsat cele cinci cărţi istorice ale Bibliei.
Trecând prin cele două trepte: a şti şi a înţelege, trepte care duc spre o a treia, cea a cunoaşterii, într-un domeniu oarecare de activitate, putem fi siguri că suntem pe un drum bun.
Cine nu ştie că cea mai mare carte a lumii este Biblia sau Sfânta Scriptură?
Unii dintre noi, atunci când iubim o carte, o citim de câteva ori şi o păstrăm cu grijă, pentru a o avea la îndemână. Pentru a înţelege însă Marea Carte a Omenirii, Biblia sau Sfânta Scriptură, trebuie să o citim cu atenţie şi s-o cercetăm cu răbdare, a doua, a treia, sau a zecea oară.
Au trecut trei sferturi de veac, adică 75 de ani, de la primul atac cu bomba atomică asupra orașelor japoneze: Hiroșima și Nagasaki.
Textul biblic, în decursul mileniilor, a dat de lucru celor care s-au încumetat să se apropie de cele mai presus de înţelegere, cel mai adesea.
Desigur, se pune întrebarea: unde putem găsi Descoperirea Dumnezeiască cea mai presus de fire? Răspunsul este unul sigur şi singur pe lume: Descoperirea Dumnezeiască cea mai presus de fire se găseşte în Sfânta Scriptură sau Biblia, şi în Sfânta Tradiţie.
După cum am mai spus, Biblia este „Biblioteca”. Ne vom referi la anumite pasaje din Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi, scris de Bartolomeu Valeriu Anania. „Biblioteca prin excelenţă, singură şi singulară în dumnezeiasca ei omenitate.
Pagina 99 din 104