Tot în prima perioadă cernicană, mi s-a întâmplat o mare poznă. Stareţul Nifon m-a luat cu sine să vizităm stupina dusă la cules de părintele Gavriil arhondarul.
De câte ori nu ne simţim aşa de bine având în jurul nostru oameni cu care ne putem împăca. Cât este de necesar să ai pe cineva căruia să-i poţi spune totul, ca ţie însuţi.
Printre ocupaţiile de zi cu zi, date ca ascultare de arhimandritul stareţ Nifon Bărbieru, mai aveam şi o lucrare ştiinţifică. De la Căldăruşani, de unde venisem, mi se încredinţase şi la Cernica un Punct Meteorologic, unde înregistram de trei ori pe zi, datele cu mersul vremii.
Nu ascund bucuria ce mă cuprinde când am prilejul să scriu despre Femeie!
Minunata făptură, zidită de Dumnezeu, în frumuseţea acestei lumi văzute, omul, are puterea încredinţată de a se bucura, a gândi şi a lucra în Grădina Maicii Domnului.
Se înţelege de la sine, că a te naşte într-un spaţiu geografic, asemenea celui de la noi, unde se petrec în dans cosmic cele patru anotimpuri, nu-i dat oricui.
Eram pentru prima oară la slujbă, într-o mănăstire cu faimă, de pe vremea sfinţilor stareţi Gheorghe şi Calinic. Anul Nou, 1974, într-o atmosferă divină şi într-un sobor preoţesc impresionant avea să-mi aducă cea mai mare bucurie din viaţa mea.
Cred nestrămutat că Sfânta Liturghie a fost, este şi va fi pururea, adică până când va mai fi un creştin şi un preot pe faţa pământului, slujba desăvârşită!
Teoretic nu voiam să plec de la Căldăruşani. Practic, însă, făcusem două cereri de transfer: una la Timişoara, pe care mi-a aprobat-o Mitropolitul Nicolae, ca stareţ la Piatra Scrisă şi alta la Oradea, Episcopul Vasile, trimiţându-mă ca stareţ la Mănăstirea Izbuc. Doream să mă întorc în Ardeal pentru totdeauna.
De când mă știu pe lumea aceasta, doar rostirea cuvântului Rugăciune, îmi aducea în inimă o stare de bucurie învăluită în taină.
Înainte de a părăsi efectiv spaţiul dintre apele din Codrii Vlăsiei, voi mai adăuga câte ceva.
Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!
Înainte de a-mi îndrepta paşii spre Mănăstirea Cernica, voi reaminti încă odată despre cel care m-a învăţat cum se rabdă în viaţă.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Cât de mângâietor este atunci când vezi în jurul tău oameni asemenea ţie care-şi manifestă respectul şi nobila bunăcuviinţă! Ai o mare bucurie în inimă şi sufletul îţi tresaltă de veselie.
Pagina 76 din 98