Am ajuns la ultima tabletă, așezând în pagină, câteva rânduri din Etica, Partea V, după cum urmează: „Prin ceea ce precede am terminat ceea ce voiam să demonstrez cu privire la puterea sufletului asupra pasiunilor și despre libertatea sufletului.
Am fost fascinat întotdeauna de savantul fizician, Blaise Pascal, chiar din primele citiri din gândirea sa, vegheată de puterea Duhului Sfânt. Mă bucur să pot arăta și acum gândirea celebrului trăitor al adevărurilor dumnezeiești:
Filosoful Benedict Spinoza, care este viu și prin scrisul său plin de înțelepciune duhovnicească, ne-a lăsat material de bază și despre suflet și despre libertatea umană.
Cu mulți ani în urmă am citit despre Viața lui Blaise Pascal, alcătuită de Nina Facon, carte care impresionează și pentru că este vorba de un savant sfânt, dar și pentru faptul că autoarea era o admiratoare sinceră, care era atinsă de aripa de foc a Duhului Sfânt.
Ca să ne aducem aminte, mai ales, de filosoful Benedict (Baruch) Spinoza, pentru frumusețea gândirii sale, să mai facem un popas pe paginile din opera sa, Etica:
Hotărât lucru, răstignirea lui Iisus Hristos avea să schimbe radical, pe moment, viața Sfinților Apostoli, precum și a celor 70 de ucenici pe care i-a trimis în misiune, tot doi câte doi.
Vom continua să redăm, încă, pentru frumusețea gândirii lui Benedict (Baruch) Spinoza, câteva fragmente din lucrarea sa: Etica, elaborată în anul 1677:
Dreptslăvitori creștini și creștine,
Imnul plin de bucurie duhovnicească: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”[1] este cântarea pe care cu inimile pline de nestrămutată bucurie și sfântă emoție o cântăm, începând din noaptea Învierii Domnului Iisus Hristos, noi, creștinii iubitori de Dumnezeu, de adevăruri și tradiții nemuritoare, și până la Praznicul Înălțării Domnului Hristos la ceruri.
Continuăm, cu deosebire, lămurind câteva definiții despre Dumnezeu. Filosoful Spinoza scrie despre Substanța Supremă, iar noi vom pricepe după puterea noastră adevărurile eterne.
În istoria omenirii au fost zile care au rămas în memoria neamurilor. Dar dintre toate, pe lângă acelea a Buneivestiri, prăznuită în 25 martie, a Naşterii la 25 decembrie şi Învierea lui Iisus, zile de mare bucurie, Vinerea Mare este cea mai tragică zi din câte a zidit Dumnezeu pe pământ.
Auzeam pe unii dintre creștini, dar deseori și tineri, privind retrospectiv la Colegiul Apostolic, adică Ucenicii lui Iisus, care încă nu primiseră puterea Duhului Sfânt, că ar fi fost cuprinși accidental de anumite stări de suflet, nu tocmai la înălțimea chemării lor misionare!
Din zi în zi, evenimentele luau noi întorsături. De la Intrarea în Ierusalim şi până în ziua de joi, Iisus Hristos a învăţat în templu şi în casa retrasă din Betania mai ales. Acum, ucenicii au auzit din gura lui Iisus cele mai puternice cuvinte despre Împărăţia lui Dumnezeu, despre moartea Sa, despre Învierea din mormânt, despre întâlnirea în Galilea, despre plecarea la Tatăl Său Ceresc unde va pregăti loc pentru fiecare!
În șirul filosofilor europeni, Benedict Spinoza (1632-1677) care a purtat și numele de Baruch, a văzut lumina zilei în Amsterdam, în Olanda.
După cum ni se arată în Triod, cartea de căpătâi pentru slujbele care se desfășoară în Postul Mare, astăzi, în sfânta și marea Miercuri, din Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care cu iubire mare a uns cu mir pe Domnul, cu puțin înainte de mântuitoarea pătimire.
Se înţelege de la sine, că a te naşte într-un spaţiu geografic, asemenea celui de la noi, unde se petrec în dans cosmic cele patru anotimpuri, nu-i dat oricui. Am ascultat cu toţii Anotimpurile de Vivaldi şi am putut pricepe după puterea noastră ce a vrut compozitorul să ne transmită din frumuseţea de taină a primăverii, verii, toamnei şi iernii.
Pagina 1 din 95